Cum a ”murit” după 1990 industria Botoşaniului şi cum a îngropat-o definitiv în doar 10 ani capitalismul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din zona industrială la Botoşani au mai rămas doar câteva hale pustii FOTO Adevărul
Din zona industrială la Botoşani au mai rămas doar câteva hale pustii FOTO Adevărul

Fosta zonă industrială a Botoşaniului se întindea pe sute de hectare. În fabricile ”Epocii de Aur”, lucrau zeci de mii de muncitori. După căderea regimului comunist şi privatizarea uzinelor, uriaşele fabrici au fost vândute bucată cu bucată, de cei care vroiau să se îmbogăţească pe ruinele socialismului. O parte a foştilor muncitori au fost transformaţi de eşecul capitalismului în boschetari sau alcoolici.

Uzinele Textile Moldova din Botoşani erau un colos industrial al perioadei comuniste.  Erau regina industriei uşoare româneşti. Producţia era în mare parte destinată exportului. În fiecare dimineaţă pe poarta fabricii intrau peste 10.000 de angajaţi.  

După 1991, a urmat privatizarea. Oamenii sperau că în democraţie lucrurile vor merge şi mai bine. S-au înşelat. Firma a fost divizată în trei. Armonia, Filatura şi Moldova. Cea mai mare dintre acestea Armonia, avea 1000 de angajaţi, celelate, 600,-700. Restul de până la 10.000 au fost daţi afară. Ceilalţi urmau să aibă aceeaşi soartă. Filatura şi Moldova au reuşit să supravieţuiască încă 7 ani, după care şi-au închis porţile. 

Nu avea comenzi şi utilajele erau îmbătrânite spuneau lichidatorii, care erau mulţumiţi, banii se adunau în conturi din comisioane. Cea mai longevivă a fost Armonia. A rezistat până în 1998. Se întreţinuse din comenzile Ministerului Apărării Naţionale care îşi făcea uniformele la Armonia.  Culmea conducerea fabricii cumpărase şi utilaje noi, pentru care împrumutase în 1997 cu zeci de miliarde de la Banca Comercială. Societatea a ajuns pe mâna unui investitor misterios din Turcia, care a cumpărat utilajele noi-nouţe la jumătate de preţ şi le-a dus în străinătate. Acelaşi ”investitor” turc care a preluat Armonia a avut grijă să închidă definitiv porţile fabricii şi să îi trimită şi pe ultimii 900 de muncitori acasă. 

”A fost o bătaie de joc. Tocmai ce au fost cumpărate războaie noi de ţesut. Foarte moderne din China. A venit un turc. Nici măcar nu ştiam ce hram poartă. I-au dat peste noapte fabrica. De la Consiliul Judeţean erau bucuroşi că a venit investitor străin să salveze fabricile. Le-a salvat aşa de bine că a luat utilajele şi le-a dus din ţară. Unele nici măcar nu au fost folosite vreodată. Erau amabalate. Iar fabrica, ce-i trebuia? A închis-o. A trimis oamenii acasă”, povesteşte Vasile Chiru, fost lider sindical şi angajat al fabricii Armonia.De altfel  vechea fabrică a fost rasă de pe faţa pământului. În locul unde lucrau în urmă cu 30 de ani 10.000 de oameni a fost construit un uriaş supermarket. La Armonia acum nu se mai produce, se consumă, iar oamenii nu mai câştigă bani, ci îi cheltuie. 

Aceeaşi soartă au avut-o şi uzinele de şuruburi,piese industriale ,componente electronice, de cauciuc sau  utilaje  au avut aceaşi soartă. Electrocontacul, fabrica care ieşise din comunism dând pâine la peste 8000 de angajaţi îşi închidea şi ea porţile, după numai 7-8 ani de capitalist. La fel şi Mecanica sau Fabrica de Cauciuc. ” Multe dintre aceste uzine erau după 1989 nişte uriaşi cu picioare de lut. Aveau foarte mulţi angajaţi şi în unele cazuri utilaje învechite. Greşeala s-a făcut atunci când nu au fost retehnologizate, nu s-au adaptat cerinţelor din străinătate. Exportul ar fi fost o bună oportunitate”, spune economistul Gheorghe Sorescu, actualmente vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Zecile de mii de muncitori care plecau ca un furnicar către zona industrială la muncă au dispărut în doar câţiva ani. Fără loc de muncă şi fără bani au ajuns să populeze cârciumile. Unii mai pot fi găsiţi şi astăzi prin zona tomberoanelor căutând haine şi mâncare. 

”Au ajuns mulţi boschetari. Au rămas fără muncă. Au fost formaţi în comunism şi doar puţini ştiau să se descurce în capitalism. Puţini aveau acel spirit de a se împrumuta la bănci să facă afaceri sau să meargă în străinătate la muncă. Mulţi aşteaptau încă să găsească de muncă acasă. Nu îşi mai găseau, totul intrase în faliment. Au început să bea de necaz, au rămas fără familii, au rămas pe străzi. Primul-ministru Ciorbea pentru a scăpa mai uşor de toţi muncitorii ăştia a venit cu iluzia salariilor compensatorii. Oamenii erau păcăliţi de foştii directori că vor fi angajaţi din nou, după ce se redresează firma. Oamenii credeau şi cheltuiau banii, ajungeau la ruină”, spune Vasile Chiru. 

Unul dintre muncitorii ”Epocii de Aur”, a fost şi botoşăneanul Costel Iftode. A lucrat 20 de ani strungar în uzinele Botoşaniului. Câştigase numeroase concursuri de meserii din ţară şi străinătate, iar şefii lui din comunism spuneau despre el că este ”strungarul cu mâini de aur”. După ce a intrat în faliment fabrica, a fost trecut în şomaj. Şi-a căutat de muncă în zadar. În ţara rămasă fără industrie grea, nimeni nu mai avea nevoie de ”strungarul cu mâini de aur”. Soţia a divorţat, iar Costel Iftode, în urmă cu doi ani dormea în faţa uşii casei şi căuta prin gunoaie. A fost luat de poliţişti la insistenţele vecinilor care îl considerau un focar de infecţie. A fost eliberat şi de atunci nimeni nu mai ştie nimic de el. 

Sindicaliştii cred că ”moartea” zonei industriale  a Botoşaniului la începuturile democraţiei, a venit să slujească de fapt tot foştilor activişti, transformaţi peste noapte în capitalişti. ”Păi a fost un interes naţional după 1990, să se distrugă industria. În loc să facă ca în Polonia, să folosească industria comunistă şi să o modernizeze, la noi au distrus tot. Aveau interese şi afaceri. Afaceri cu tot felul de cetăţeni străini sau români să dea totul la fier vechi şi să îşi bage banii în buzunare. Ţin minte şi acuma cum apărea Petre Roman după revoluţie şi spunea că industria românească este energofagă şi că trebuie eliminată. Asta au făcut au eliminat-o”, spune fostul lider sindical al fabricii Armonia.  Totodată sunt acuzaţi şi foştii lichidatori ai fabricilor, interesaţi doar să încaseze comisioane grase din falimentul societăţilor. 

”Erau şi lichidatori, pentru care falimentarea era o industrie profitabilă. Luau comision de 9% . Pe deasupra mai erau şi foşti securişti dintre ei. Şi pe lângă ei şi foşti activişti care s-au implicat în distrugerea sistematică a fostei industrii. Nu are rost să dau nume, că sunt şi astăzi în peisajul politic”, spune Chiru.  Falimentarea galopantă a Zonei Industriale a Botoşaniului s-a terminat în numai 10 ani de capitalism. Marile uzine comuniste aveau în 2001, lacătul pus pe porţi.

citiţi şi:

FOTO Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă

SONDAJ Europenii cred că economia românească este una dintre cele mai slabe din UE şi consideră România un stat fără influenţă în blocul comunitar

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite