Cum s-au turcizat românii ireversibil. Modul în care ne influenţează şi astăzi moştenirea orientală din Principate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La curtea domnitorului fanariot Alexandru Moruzi (1793 - 1796), Bucureşti

Orientalizarea Principatelor Române a început oficial din perioada fanariotă, acum 300 de ani. Românii au adoptat imediat moda orientală şi moravurile turceşti, împrutându-le inclusiv preparatele culinare.

În vocabularul românesc contemporan dar mai ales în gastronomia ”tradiţională” românească este o abundenţă de termeni, cuvinte şi preparate culinare de origine orientală. Totodată persistă şi obiceiuri cultivate în Imperiul Otoman. Cel mai bun exemplu este peşcheşul sau în termeni contemporani şpaga. Toate acestea indică o puternică influenţă orientală care a persistat în societatea românească timp de secole. 

Originea orientalizării societăţii româneşti, într-o vreme evidentă inclusiv pentru călătorii străini, a fost identificată încă de dinaintea oficializării domniilor fanariote în România. Cum era de aşteptat totul a pornit şi s-a generalizat la nivelul cel mai înalt a societăţii româneşti s-au mai pe scurt de la domnitori şi marea boierime. Turcizarea Principatelor Române a avut loc începând din secolul al XVII lea şi a continuat până la începutul secolului al XIX lea. Această influenţă orientală asupra societăţii româneşti, cu tot efortul iluminiştilor şi apoi a „bonjuriştilor„din secolul al XIX lea, a lăsat o amprentă puternică până astăzi.

Începuturile turcizării României

Practic orientalizarea României pentru cronicari şi istorici a început odată cu încercarea voievozilor români de a face pe plac stăpânitorilor otomani pentru menţinerea tronului. Mai mult decât atât traiul unor fii de domn în capitala Imperiului Otoman din Evul Mediu, daţi ca şi gir pentru pace şi supunere turcilor a grăbit acest proces în societatea înaltă românească. Un bun exemplu este Radu cel Frumos care a trăit în Imperiul Otoman şi chiar a devenit un susţinător supus al sultanilor contra propriei culturi. A servit inclusiv în oastea otomană şi a împrumutat obiceiuri otomane. Cel mai elocvent caz este însă cel al lui Iliaş Rareş din secolul al XVI lea, fiu al marelui Petru Rareş, fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Acesta ajunge domn peste Moldova la moartea tatălui său. După ani buni petrecuţi în capitala Imperiului Otoman, moldoveanul Iliaş s-a turcizat cu totul. Cel puţin asta arată cronicile vremii. 

„Din afară se vedea pom înflorit, iar dinlăuntru lac împuţit. Că avîndu lîngă sine sfetnici tineri turci, cu cari ziua petrecea şi să dezmierda, iar noaptea cu turcoaice curvind, din obiceele creştineşti s-a îndepărtat”, scria cronicarul Grigore Ureche despre obiceiurile lui Iliaş. De altfel acesta a renunţat şi la tron, s-a făcut musulman şi a decis să-şi ducă zilele în Imperiul Otoman. Anton Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti, remarca în secolul al XVII lea turcizarea societăţii româneşti. Voievodul muntean adoptase moda turcească, şi îi îndemna şi pe boieri sau curteni să o facă, tocmai pentru a câştiga încrederea suzeranului de la Bosfor. Orientalismul era deja bine înrădăcinat în societatea românească în secolul al XVII lea, iar boierii pământeni mai fumau narghilea, se delectau cu ciubuc şi se îmbrăcau precum turcii. 

După Nicolae Iorga, startul oficial al orientalizării Principatelor Române a fost dat de voievozii fanarioţi, grecii şi albanezi puşi de otomani pe tronul Moldovei şi Ţării Româneşti în defavorarea domnilor pământeni consideraţi nesiguri şi infideli de Înalta Poartă. „„Primul fanariot care la 1709 obţinu un tron românesc, ca un fel de înaintare în rang, după ce fusese mare dragoman al Imperiului, şi în aceasta se cuprinde definiţia domnului fanariot, fu Nicolae Mavrocordat, care trecu apoi în Muntenia, căzu prizonier la imperialii ce se războiau cu turcii şi îşi recâştigă abia la pace tronul. Fratele său, loan, fost agent în Moldova, îl inlocuise pentru o vreme la Bucureşti”, scria Nicolae Iorga în lucrarea sa ”Bizanţ după Bizanţ”. Fanarioţii cel puţin la începuturi, erau total supuşi Porţii şi au accelerat orientalizarea Principatelor Române. Au adus practic tot ce era turcesc în limba, cultura şi gastronomia românească. Nici măcar tendinţele iluministe ale unor fanarioţi nu au putut contrabalansa sau atenua această puternică influenţă.

Limba română invadată de orientalisme

”Turcismele„ şi-au făcut imediat loc în cultura românească. Totul a început de la domnitori şi boieri, dornici pentru funcţii şi averi să facă pe plac cu totul otomanilor. Au mai fost apoi negustori care făceau afaceri cu otomani, dar şi cei veniţi chiar din inima Imperiului. Apoi întreaga influenţă turcească din limbă s-a pogorât către clasele de jos, mai pregnant în zonele urbane. Limbajul cotidian al românilor s-a umplut de cuvinte turceşti dar şi de obiceiuri aşiderea. 

„Nu-s oare de origine turcească tutunul şi cafeaua, caldarîmul, fanarul, cîntarul, odaia, duşumeaua, giurgiuveaua, geamul şi bagdadia (direct sau indirect pătrunse în română), marama-năframa, tichia, testemelul şi mosorul, tot astfel cum sînt ligheanul, salteaua, cearşaful, muşamaua, cişmeaua, divanul, giuvaerul, schela, perdeaua etc. Cum se poate afirma că turcii nu au îndeplinit şi o acţiune de aculturaţie efectivă, atunci cînd observăm că ei ne-au adus numeroase elemente de civilizaţie materială precum cele de mai sus?”, preciza doctorul în literatură, poetul şi eseistul Alexandru Muşina în "Ţara turcită", publicată în „România Literară”, numărul 19 din 2003. De altfel cuvintele descriau practici şi obiceiuri tot mai orientalizate. De exemplu, românii au învăţat şi peşcheşul de la otomani. Sau cum să dea mită pentru diferite favoruri. Apoi tot de la turci au aflat de bairma, cuvânt ce a fost apoi încărcat de alte sensuri în societatea românească. Obiceiul de a bea cafea sau de a fuma tot de la turci l-au învăţat români. Şi au rămas cu ele până astăzi.

Instituţii şi societate după moda turcească

Aşa cum era de aşteptat odată cu domniile fanariote s-au turcizat şi instituţiile. Au apărut altele noi sau cele vechi s-au orientalizat după chipul şi asemănarea noilor stăpânitori.  La români a apărut hatişeriful,haraciul,havaetul, zapcii dar şi titluri boiereşti precum ciohodar,ratihvan,becer sau zabit. Nici armata nu a scăpat de orientalizare apărând aga sau beşlii. Chiar şi vechile paloşe româneşti au fost înlocuite cu iataganele turceşti.  

”Am avut în garda voievozilor şi între slujitori, soldaţi turci şi tătari, beşlii sub beşlii aga, satârii şi lipcanii; am introdus arme turceşti: săbiile încovoiate, iataganele şi hangerele, am adoptat terminologie turcească, fie pentru a desemna elemente noi, fie pentru a înlocui vechii termeni militari. Astfel, căpitanilor li se spune acum bulucbaşi, marii căpitani fiind tot una cu baş buluc başii; hotnogii sunt numiţi şi iuzbaşi; între căpeteniile mari ale oştirii este serdarul căruia i se adaugă serdarul de mazili”, scria Constantin C. Giuresc în lucrarea „Istoria romnilor”. Mai mult decât atât târgurile s-au umplut de meşteşugari şi slujbaşi după moda orientală. Astfel au apărut în marile târguri băcani, cavafi,cherestegii,ceaprazari,bogasieri şi multe altele. 

Cultura orientală s-a inflitrat în aproximativ un secol atât de bine în societatea românească din marile târguri încât dascălul grec Marcu,aflat n slujba voievodului Constantin Mavrocordat, exclama în secolul al XVIII lea. ” ”Tot Fanarul e la Bucureşti; nu mă mai gândesc la Constantinopol”. Şi ca întreaga orientalizare a Principatelor să fie completă, şcolile au fost şi ele grecizate. Mai precis totul era predat în limba greacă. ” ”Influenţa greacă s-a manifestat asupra noastră pe mai multe căi: în primul rând prin şcolile superioare, cu limba de predare greacă, din Constantinopol şi Bucureşti şi Iaşi. Având ca profesori învăţaţii cei mai de seamă ai lumii orientale, aceste şcoli au fost adevărate centre de creiare şi difuzare a culturii greceşti”, scria istoricul Constantin C. Giurescu în ”Istoria românilor”.

Bucătăria „a la turc” din Principate

Gastronomia s-a orientalizat şi ea. Aproape imediat, fiind de altfel şi puntea de legătură către clasele de jos. De la turci românii au învăţat multe dintre preparatele lor ”tradiţionale„ de astăzi. Cel mai bun exemplu sunt ”româneştii„ mititei. Deasemenea pe filieră orientală au pătruns şi sarmalele sau ghiceviul. Românii au ajuns să-şi desfete papilele gustative cu saraili şi baclavale dar şi alte preparate orientale precum musacaua, şerbetul şi halvaua. Toate acestea au rămas o constantă în bucătăria românească, fiind chiar adoptate şi prezentate străinilor drept pur româneşti.

Străinii au găsit o ţară turcită

De-a altfel călătorii străini oferă o imagine clară despre orientalizarea Principatelor Române în secolele XVIII şi XIX, la început. Contele de Langeron remarca în 1806 că la Iaşi, exista o înaltă societate orientală în adevăratul sens al cuvântului. Până şi sentimentele se orientalizaseră. „”Am găsit multe cucoane îmbrăcate oriental, case fără mobilă şi soţi foarte geloşi”, scria acesta. La rândul său Prinţul de Ligne în 1788, aflat în vizită tot la Iaşi, descrie imagini desprinse parcă din seraiul otoman. Femeile stăteau lungite pe divanuri, „cu capul lăsat cu totul pe spate sau sprijinindu-l pe un braţ de alabastru”. 

Bărbaţii purtau papuci cu vârful ascuţit şi caftane după moda orientală. Pe cap nu lipsea calpacul sau işlicul. Dacă oraşele şi înalta societate erau pur şi simplu intoxicate de orientalisme, în lumea satului românesc, cultura veche autentincă era păstrată de ţăranii duşi la sapă de lemn de aceşti fanarioţi şi slujbaşii lor. La mijlocul secolului al XIX lea a început o adevărată mişcare de europenizare a culturii româneşti orientalizate prin intermediul feciorilor de boieri plecaţi la învăţătură în străinătate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Femeia română în urmă cu 150 de ani, descrisă de călătorii francezi: foarte iubăreaţă, geloasă şi leneşă

Blestemul domniilor fanariote. Lăcomia şi trădarea au făcut ca mulţi dintre domnitorii fanarioţi să sfârşească decapitaţi

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite