De la amenajări interioare la artă modernă. Cum a devenit un inginer, după 50 de ani, un pictor uluitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gorgan la Salonul Interferenţe din 2017 FOTO Valeriu Gorgan/Facebook
Valeriu Gorgan la Salonul Interferenţe din 2017 FOTO Valeriu Gorgan/Facebook

Valeriu Gorgan, un instalator din Botoşani, şi-a descoperit la 54 de ani talentul pentru pictură. În ultimii trei ani a pictat şi a trăit în lumea artei cât pentru o viaţă întreagă. Termină deja Facultatea de Pictură şi este prezent în mai multe expoziţii din ţară, impresionând prin stilul său modern, pe alocuri avant-garde.

Valeriu Gorgan are 56 de ani şi este cunoscut în Botoşani ca un foarte bun meseriaş. Lucrează în construcţii,  la amenajări interioare dar mai ales la instalaţii. 

De trei ani însă şi-a redescoperit o pasiune din copilărie pentru pictură. Numai că totul s-a transformat într-o treabă cât se poate de serioasă, după ce soţia acestuia i-a făcut o surpriză şi l-a înscris la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi. În momentul de faţă, picturile lui Valeriu Gorgan au ajuns să facă parte din mai multe expoziţii, fiind deosebit de apreciate. ”Sincer, nu mă aşteptam la aşa ceva”, mărturiseşte Valeriu Gorgan. 

„Mi-a pregătit dosarul pe furiş”

Povestea pictorului Valeriu Gorgan începe acum acum  mai bine de jumătate de secol. Botoşăneanul mărturiseşte că a fost pasionat de pictură încă din copilărie  şi că se mai juca din când în când, pentru relaxare, cu creionul sau acuarelele. Nu a luat însă niciodată în serios această pasiune şi s-a ocupat de lucruri mult mai practice. 

„Aveam de mic pasiunea asta pentru desen, dar nu am urmat-o niciodată. Eu eram axat pe alte activităţi. Prietenii şi soţia mă tot încurajau, aprecizau ce făceam . Eu am terminat un Liceu Mecanic şi am lucrat foarte mult la amenajări interioare şi instalaţii, nu mă ocupa cu pictura. Dar acum şase-şapte ani la insistenţele soţiei şi ale prietenilor m-am apucat de pictură”, mărturiseşte Valeriu Gorgan. Botoşăneanul a făcut Şcoala Populară de Arte, cu profesorul Hreniuc. 

pictura 4

Una dintre lucrările lui Valeriu Gorgan FOTO Valeriu Gorgan/Facebook

A crezut că este suficient şi s-a oprit cu studiile acolo. Supriza avea să vină din partea soţiei. De prieteni şi rude, Valeriu era considerat un adevărat talent, care nu se putea rispi. Soţia i-a făcut pe ascuns dosarul şi l-a înscris la Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Arte ”George Enescu” Iaşi.  

„A fost mai mult o hotărâre a soţiei mele. Ea mi-a pregătit dosarul pe furiş. M-am trezit într-o zi că trebuie numai să mă duc să dau examenul. A fost ca un şoc.  Prima dată nu am  luat-o în serios şi am zis că mă duc aşa şi eu la examen dacă tot s-a străduit să-mi facă dosarul. Dar  am intrat. Şi de acolo au început treburile cât se poate de serioase”, adaugă Valeriu Gorgan. 

Student eminent la 56 de ani

În momentul de faţă, Valeriu Gorgan termină cel de-al treilea an de facultate, la secţia de pictură. Se pregăteşte intens pentru licenţă. La 56 de ani, a fost un student foarte studios şi preocupat, cu rezultate foarte bune. „Eu sunt în anul trei şi lucrez la licenţă. Mă pregătesc în toate direcţiile. Acum am 56 de ani dar cred că de vreo şase-şapte ani m-am apucat de pictură. Până atunci am făcut cu totul altceva”, spune botoşăneanul.

valeriu gorgan pictura 3

Lucrare a pictorului Valeriu Gorgan FOTO Valeriu Gorgan/Facebook

Valeriu a învăţat să lucreze într-o multitudine de stiluri, dar preferă arta modernă, pe alocuri cu accente avant-gardiste. De exemplu, a relizat o lucrare sub forma unei valize transpartente, de tipul aceleia pe care soldaţii o luau în armată în anii comunismului. În interior se află chipuri ale deţinuţilor politici peste care tronează cel al lui Nicolae Ceauşescu. Lucrarea a fost intitulată ”Valiza cu amintiri”. Totodată Valeriu Gorgan a surprins cu o serie de picto-instalaţii bazate pe experienţa pandemiei, inclusiv cele intitulate ”Şcoala on-line” şi ”Izolare„. Ultima prezintă o siluetă umană închisă într-un recipient de sticlă. 

 

Pictorul Valeriu Gorgan, un talent descoperit

Deşi este un artist plastic relativ nou, Valeriu Gorgan şi-a dovedit talentul iar lucrările sale au făcut parte deja  câteva expoziţii, inclusiv Salonul de Primăvară de la Galeriile de Artă ”Ştefan Luchian” Botoşani, Galeria ”Aparte” la Iaşi , Botanical Visions-Iaşi sau Diafanometrie tot la Iaşi în cadrul Universităţii ”George Enescu”.

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Lunile de fiere“ ale lui Giuliano Nardin. Despre viziunea unui artist de „un cinism dizolvant“

La invitaţia Arbor.art.room, Giuliano Nardin se „aventurează“ în realitatea virtuală. „Luni de fiere“ e ceea ce reprezintă artistul pentru publicul online

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite