FOTO Cum va arăta cel mai mare parc de agrement din Moldova. Acesta va fi construit pe 50 de hectare cu 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare şi mai modernă bază de agrement din Moldova va fi la Botoşani. Lucrările la parcul de agrement Cornişa au început vara trecută şi ar trebui să fie terminate în anul 2015. Şefii de la Primărie spun că lucrările merg conform graficului şi au prezentat prima machetă a parcului în mall-ul de la Botoşani.

Proiectul parcului de agrement de la Cornişa a fost conceput în anul 2007 şi s-a conturat în anul 2010, pentru ca în anul 2012 să fie pus şi în practică. 

Din cauza unor întârzieri privind documentaţia, lucrările la baza de agrement au început abia în vara lui 2013. Este vorba de fapt de un proiect uriaş la care s-a lucrat ani de zile şi presupune amplasarea pe un versant deluros, numit Cornişa, din afara municipiului Botoşani pe drumul naţional ce face legătura cu Suceava, a unei uriaşe baze de agrement. 

Aceasta se va întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare şi va costa nu mai puţin de 12 milioane de

euro

image

. Baza va cuprinde bazine de înot olimpic, instalaţii de tip aqua park, cu tobogane acvatice şi serpetine, terenuri de tenis, fotbal , săli de sport, patinoar şi un spa uriaş. 

La toate acestea se adaugă un parc cât o pădurice şi un râu artificial pe care se va putea practica river-rafting. Ar fi cel mai mare şi modern parc de agrement din Moldova. De altfel şefii de la Primăria Botoşani speră să aducă cât mai mulţi turişti şi automat

bani

image

la bugetul local. ”Noi ne dorim ca acest parc să deservească şi Botoşani şi Suceava. Dar ne aşteptăm să vină oameni şi de la Iaşi, Neamţ şi chiar vecini din Basarabia sau Ucraina”, spune primarul municipiului Ovidiu Portariuc. 

Posibilităţile de distracţie şi relaxare de la Cornişa au fost expuse astăzi botoşănenilor la Uvertura Mall prin intermediul unei machete realizate de constructor. Parcul ar urma să fie gata în 2015. În momentul de faţă se lucrează la bazinele de înot. Parcul va fi dat în administrare unei societăţi private care va oferi însă Primăriei o sumă de

bani

image

drept redevenţă.

citiţi şi:

Conflict de interese la licitaţia de la Parcul de Agrement Cornişa

FOTO Planurile primăriei cu digul Vedea: zonă de promenadă, pistă de biciclete, navigaţie de agrement pe Vedea

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite