FOTO şi VIDEO „Bocitoarele vesele“, singura piesă de teatru despre geto-daci pusă în scenă în România. Legătura neştiută cu universul lui Shakespeare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
”Bocitoarele vesele” singurul spectacol despre geto-daci FOTO Cosmin Zamfirache
”Bocitoarele vesele” singurul spectacol despre geto-daci FOTO Cosmin Zamfirache

Singurul spectacol de teatru profesionist din România în care personajele sunt geto-daci a fost jucat la Botoşani. ”Bocitoarele vesele” reuşeşte să împletească în cadrul unui spectacol total tradiţiile româneşti autentice, moştenirea culturală carpato-danubiană şi universul shakesperian.

La prima vedere, între Shakespeare, creaţia sa nemuritoare şi geto-daci nu pare să existe nicio legătură.

Un spectacol unic în România vine însă să contrazică această aparenţă.

În acest weekend, sâmbătă şi duminică, un grup de actori talentaţi, un regizor cu o idee inedită, măiestrit transpusă în scenă şi un coregraf care a dezgropat vechile dansuri carpato-danubiene au reuşit să creeze o simbioză perfectă între lumea shakespeariană, universul geto-dacic şi cultra arhaică de pe teritoriul României. 

bocitaore 9

Numeroase momente comice şi dansuri. Actorul Sorin Ciofu FOTO Cosmin Zamfirache

Este vorba despre „Bocitoarele vesele“, un spectacol unicat în România. O reprezentaţie care, timp de două zile consecutiv, a reuşit să umple sala teatrului botoşănean până la refuz. Geto-dacii au intrat în lumea lui Shakespeare şi au remodelat-o după chipul şi asemănarea universului autohton carpato-danubian.

Dansuri ritualice şi cântece arhaice 

Spectacolul ”Bocitoarele vesele„ a fost prezentat înpremieră publicului sâmbătă şi duminică seara,pe scena Casei Tineretului din municipiul Botoşani. Scenele de pe afiş dar şi zvonurile despre un spectacol cum nu s-a mai văzut, au reuşit să umple sala până la refuz în ambele seri. Practic o comedie, cu accente dramatice pe anumite scene, „Bocitoarele Vesele„ au cucerit publicul încă de la ridicarea cortinei. Pornind de la un paradox, femeile venite să bocească dar care de fapt sunt vesele, spectacolul  prezintă povestea unui tarabostes care îşi doreşte să moară împăcat, dar nu înainte de a-şi aşeza fii la casele lor.

bocitoare 7

Cezar Amitroaiei în rolul preotului FOTO Cosmin Zamfirache

Cu toate acestea îşi organizează propria înmormântare.  Dochia, o iubire din tinereţe a bătrânului tată, vine cu fiicele sale, toate nemăritate, pentru a-l boci. Din momentul în care cele două grupuri, feciorii şi bocitoarele se întâlnesc începe întreaga poveste. Comedia savuroasă se împleteşte cu momente de un dramatism aparte, formându-se cupluri, apărând intrigi, farse, soţi încornoraţi şi întâmplări hazlii. Momentele de artă dramatică, perfect executate de actorii botoşăneni, se îmbină cu dansuri şi cântece tradiţionale. Multe dintre acestea sunt arhaice, cu rădăcini până acum 6000 de ani. Apar todată momente de coregrafie ce aduc aminte de vechi ritualuri iniţiatice, de dansuri ce aduc ploaia, pe un fundal ce introduc spectatorul în lumea păgânismului carpato-danubian, creaţie a talentatului coregraf Victoria Bucun. Este o lume a veseliei dar în care misticismul, magia şi ritualicul se împletesc perfect.

Dacii şi Shakespeare

”Bocitoarele vesele” este o realizare artisică totală dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare. Personajele masculine şi feminine poartă costume stilizate ce amintesc de portul strămoşilor noştrii. Nu lipsesc pileusurile, brâiele şi curbele sica împlântate în ele. Totodată personajele poartă opinci iar tinerele flori în cozile împletite. Bineînţeles sunt prezente şi capetele de lup, simbolurile dacilor, ca şi toiagul totemic al preotului. „Bocitoarele vesele“, cu geto-dacii ei, au fost inspiraţi de universul shakesperian.

bocitaore 8

 Dacii din ”Bocitoarele vesele” FOTO Cosmin Zamfirache

Culmea, personajele celebre ale dramaturgului elisabetan au intat în lumea carpato-danubiană, s-au îmbrăcat în costume de daci, trăiesc şi vorbesc asemeni oamenilor de la ţară. Katharina şi Petrucchio din ”Îmblânzirea Scorpiei„ sunt Ruxanda şi Mefodie, un războinic renumit, iar Benedick şi Beatrice din ”Mult zgomot pentru nimic”, au devenit Luca şi Raluca. Totodată intrigile şi elemente din ”Visul unei Nopţi de Vară„ dar şi alte piese ale ”Marelui Will” au fost introduse în lumea satului dacic. Artizanul acestei simbioze este talentatul regizor din Republica Moldova, Alexandru Vasilache. „Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare, ”Mult zgomot pentru nimic”.

bocitoare 3

Dana Bucătaru şi Ioan Creţescu în rolurile Dochiei şi a lui Luca FOTO Cosmin Zamfirache

Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folcolorul nostru.Am construit un spectacol cu ecouri care vin de la daci, cu felul lor de a fi, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor”, spune regizorul Alexandru Vasilache.  Totodată regizorul precizează că există multe puncte comune între cele două lumi, în special ideea universală a iubirii care învinge orice obstacol. ”Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni”, precizează Alexandru Vasilache.

Spectacol impresionant

„Bocitoarele vesele“ a fost considerat un spectacol total în special de spectatori. Aproape 1.000 de spectatori au fost prezenţi în sală şi au aplaudat prestaţia uluitoare a actorilor botoşăneni. Sute de aprecieri au fost făcute pe reţelele sociale, spectacolul urmând să fie promovat la nivel naţional. De altfel în distribuţie s-au aflat şi actori premiaţi la nivel internaţional, anul trecut, precum Gina Pătraşcu Zamfirache sau Gheorghe Frunză dar şi mulţi alţi artişti foarte cunoscuţi pentru talent şi dăruire. Spectacolul ”Bocitoarele Vesele„ a marcat şi reîntoarcerea dramatică a cunoscutului actor botoşănean Volin Costin, după o pauză de doi ani.

bocitoare 4

 Mihai Donţu şi Gina Pătraşcu Zamfirache în pielea Ruxandei şi a lui Mefodie FOTO Cosmin Zamfirache

Doborât de un accident vascular, Volin Costin, a revenit pe scenă în ”Bocitoarele Vesele„ interpretând rolul lui Finoghen. Din distribuţia spectacolului au făcut parte: Marius Rogojinschi,Cezar Amitroaei,Daniela Bucătaru,Lidia Uja,Irina Mititelu,Gheorghe Frunză,Narcisa Vornicu,Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu,Sorin Ciofu,Mirela Nistor,Mihail Donţu,Gina Pătraşcu Zamfirache,Ioan Creţescu,Cristina Ciofu,Radu Dragoş, Lorena Petronela Chiribuţă, Răzva Amitroaei,Alexandra Vicol, Volin Costin, Ioan Ciofu. 

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Dorina Chiriac va fi Micul Prinţ la Teatrul de Comedie

Turneu al prestigioasei Academii de dans din Beijing, în România. Spectacolul de gală va avea loc la Ateneu, în Bucureşti, după Sibiu şi Arad

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite