Botoşani

articolul anterior articolul urmator

La Flămânzi se moare de sete în toiul verii. Localnicii se spală la lighean şi primesc apă cu porţia

3
28 Jul 2021 20:30:44
Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Oamenii din Flămânzi la proteste FOTO Cosmin Zamfirache
Oamenii din Flămânzi la proteste FOTO Cosmin Zamfirache

În localitatea de unde a izbucnit Răscoala de la 1907 oamenii primesc de aproape un deceniu apă cu porţia şi ajung în plin secol XXI să se spele în lighean cu apă de la fântână. Localnicii sunt disperaţi şi s-au răsculat împotriva autorităţilor.

La Flămânzi, în judeţul Botoşani, se moare de sete. În localitatea unde a izbucnit Răscoala de la 1907, apa este cea mai preţioasă resursă, aproape ca în deşert. De un deceniu, oamenii sunt lăsaţi să se chinuie, mai ales în cartierele de blocuri, fără apă. Altfel spus, la robinete curge apă doar câteva ore, o dată la două-trei zile. Sunt însă perioade, chiar în miezul verii, când nu curge picătură de apă chiar şi câte o săptămână. Şi asta din cauza unei ţevi sparte, veche de aproape 50 de ani, care nu mai face faţă numărului tot mai mare de utlizatori. În ultimii zece ani, deşi problema este bine cunoscută, autorităţile nu au ridicat niciun deget pentru a îmbunătăţi situaţia. Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi au ieşit deja în stradă ameninţând că vor ajunge să taie toate conductele din zona Botoşani-Flămânzi.
 

„Ne spălăm cu prosopul şi când putem la lighean”

 
Oraşul Flămânzi este alimentat cu apă din apropierea municipiului Botoşani cu o conductă veche, îngustă, care străbate pe o distanţă de 30 de kilometri încă trei comune. Din cauza avariilor apărute pe conductă, doar 15 % din apa pompată la Botoşani mai ajunge la Flămânzi. În plus, conducta a fost amenjată în perioada comunistă doar pentru a alimenta blocurile din centrul Flămânziului. În ultimii 10 ani, la aceeaşi ţeavă s-au racordat şi utilizatori din comunele de pe traseu. În aceste condiţii la localnicii din oraşul răscoalei nu mai ajunge aproape nicio picătură de apă, astfel că oamenii trăiesc ca în Evul Mediu, mai ales vara, şi se spală la lighean cu apă adusă de la fântână. „Nu avem apă şi câte-o săptămână. Viaţa noastră se învârte în jurul apei. Pândim robinetul. Când vine apă, atunci lăsăm tot şi spălăm, tragem apa la wc şi ne îmbăiem. Aşa trăim de 10 ani. Este inuman”, mărturiseşte un localnic de la blocuri din Flămânzi. 
 
Adela are 24 de ani şi este mama unei fetiţe de 2 ani şi jumătate şiÎşi spală copila numai la lighean, cu apă adusă de la fântână în bidoane, în condiţiile în care cea mai apropiată fântână este la jumătate de kilometru. „Soţul lucrează. Eu nu mai pot să car atâtea bidoane. Vă spun sincer că nu mai pot, facem baie la lighean. Alţii se spală cu un prosop umed şi atât. Este nenorocire”, spune femeia. 
 
În plus, alţi localnici au ajuns în pragul disperării după ce sătenii din localităţile învecinate, de unde se aprovizionează cu apă, au început să închidă fântânile. „Nu le mai convine să tot venim claie peste grămadă acolo să luăm apă. Îi înţeleg pe oameni, trebuie să dea vitelor”, spune un alt localnic din Flămânzi. 
 
Edilul dă vina pe şefii de la Consiliul Judeţean, dar şi pe cei de la Nova Apaserv, pe care îi acuză că în zece ani nu au fost în stare să înlocuiască magistrala care aduce apă la Flămânzi. „Zilnic vin oameni la Primărie. Noi nu avem ce face. Ani la rând se repetă povestea asta. Operatorul de apă nici măcar nu a finalizat documentaţia pentru a cere bani europeni pentru o nouă conductă. Vă daţi seama cât mai durează?”, spune Dan Oloeru, primarul din Flămânzi.
 

„Tăiem toate conductele”

 
Disperaţi, localnicii din Flămânzi au plecat să protesteze în faţa Consiliului Judeţean. Peste 200 de oameni simpli, „înarmaţi” cu pancarte, au cerut şefilor de la judeţ, dar şi celor de la Nova Apaser, operatorul de apă, să le ofere condiţii minime de trai. „Noi vrem să primim apă. Apa înseamnă viaţă”, spune un localnic. Primiţi de şefii Consiliului Judeţean la discuţii, oamenii din Flămânzi au ameninţat că vor tăia toate conductele care au supraîncărcat magistrala către oraşul lor.  Până la acest moment, şefii de la Consiliul Judeţean nu au o soluţie la îndemână, şi nici cei de la operatorul de apă, unde CJ Botoşani este acţionar majoritar. Aceştia spun că vor raţionaliza apa în comunele învecinate ca să ajungă celor din Flămânzi, măcar două ore pe zi.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
Cuba dă vina pe SUA în cazul unui incident petrecut în faţa ambasadei sale de la Paris: Un atac „terorist”
 
Manifestaţie în faţa Casei Albe. Joe Biden, presat să intervină în Cuba: „Jos dictatura!”
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Till Eulenspiegel
28.07.2021, 20:59:27

Acum sunt la oras european. Pe vremuri orice gospodar avea o fantana, acum s-au izmenit, asteapta sa le vina apa sub turul itarilor.

-12 (18 voturi)
Gabriel Gabriel
28.07.2021, 21:11:43

Cat de sarac sa fii sa nu iti sapi un put? la 15 mnar trebui sa dai de apa, te duce undeva la 2000 de lei. Cat sa astepti si dupa ploaie? Din 1907 , tot flamanzi au ramas?

-12 (16 voturi)
Victor Nagy
28.07.2021, 21:18:48

............ Am incercat sa caut structura politica a primariei si a cons local ... dar e bine pitita . Oare de ce ?

-13 (13 voturi)
Modifică Setările