Botoşani

articolul anterior articolul urmator

Legea care a aruncat Ţările Române în haos. Cum s-au autonenorocit românii şi au favorizat secolele de ocupaţie străină

12
11 Jan 2016 02:06:02
Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Ştefan cel Mare în faţa tronului cu familia sa  FOTO wikipedia.org
Ştefan cel Mare în faţa tronului cu familia sa  FOTO wikipedia.org

O singură prevedere legislativă medievală a aruncat Principatele Române în hăul războielor civile, a luptelor dinastice şi fratricide. Tot din cauza acestui reguli, intervenţia străină în Ţările Române a fost favorizată şi uşor de realizat.

În societăţile de tip feudal, în special din Europa, legea succesiunii la tron era destul de clară. Chiar şi până la monarhiile păstrate în lumea contemporană, dreptul de primogenitură este incontestabil. Cu alte cuvinte, încă din antichitate, dar mai ales în Evul Mediu, urmaşul la tron al unui monarh era fiul său cel mai vârstnic. 
 
În anumite cazuri, cum ar fi şi cel al Danemarcei, Belgiei, Olandei, Norvegiei, Suediei, dar mai ales a Marii Britanii, de acest drept de primogenitură beneficiază atât băieţii cât şi fetele. În orice caz, primul născut este cel care prin legea dinastică moşteneşte tronul părintelui său. 
 
În anumite cazuri, cum ar fi cel al celţilor, exista acel „tanistry“ sau primogenitura agnaţilor prin care rudele mai în vârstă descendeţi ai aceluiaşi strămoş comun pe linie paternă, aveau întâietate. Aceste sisteme de succesiune aveau rolul de a preveni luptele pentru tron dar, războiele civile dar mai ales vlăguirea ţării în faţa inamicilor. Principatele Române nu au beneficiat însă de acest sistem de succesiune, bine pus la punct, sabotându-se singure, spun specialiştii în istorie, printre care şi Constantin C. Giurescu, practic printr-o singură prevedere legislativă.
 
Haos şi război civil între bastarzi, fraţi, veri şi fii
 
Dacă în Anglia sau Franţa, regula era foarte clară, fiul mai mare urma tatălui la tron, în Moldova şi Ţara Românească, totul era relativ. Mai precis, toţi cei care erau rude ale domnitorului, aveau dreptul la tron. Era folosită expresia că cel care urma să domnească trebuia să fie ”os de domn”, să fie bărbat şi să nu fie mutilat în zona feţei. În rest, calea era deschisă oricui, tuturor fiilor legitimi, fraţilor, verilor şi chiar bastarzilor. 
 
De altfel, mulţi dintre aceştia ajung pe tron, Petru Rareş, Bogdan al II-lea, Mihnea cel Rău sau Mihai Viteazul, fiind doar câteva exemple. În aceste condiţii, pretendenţii la tron se războiau crunt între ei, transformând ţara într-un câmp de luptă. Urma perturbarea comerţului, distrugerea culturilor, benejirea ţăranilor, implicit înapoierea şi sărăcia. Istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti a cunoscut secole de astfel de frământări. Fiecare personaj cu ”os domnesc” îşi disputa dreptul la tron, de cele mai multe ori cu arma în mână, dar şi cu intrigi sau asasinate. 
 
Un bun exemplu, este perioada 1432-1457 în Moldova sau 1419-1465 în Ţara Româneascu, perioade de război civil crunt, cu domnii efemere şi distrugeri însemante.
 
”Luptele interne strică ţara, împiedică negoţul: sărăcia se adăuga umilinţei.[...] Dacă am fi avut şi noi cum au avut alte popoare, un sistem precis şi riguros de succesiune la tron, dacă am fi recunoscut, de pildă, dreptul la primogenitură, din tată în fiu. Din nefericire, însă, nu numai că nu am avut asemenea sistem, dar n-am mărginit dreptul la succesiune, nici măcar la fiii celui care domnea. Fraţii, nepoţii, verii acestuia puteau şi ei să aspire la domnie, din moment ce era «sămânţă de domn». Mai mult chiar, se recunoşteau aceleaşi drepturi şi fiilor nelegitimi care-şi puteau dovedi înalta lor origine. Lesne de înţeles ce a urmat dintr-un astfel de sistem: s-a deschis drum tuturor ambiţiilor şi tuturor compromisurilor”, scrie Constin C. Giurăscu, în ”Istoria Românilor“.
 
Domnii aflaţi la cheremul intereselor boiereşti
 
Ca şi cum lipsa unui sistem de succesiune nu ar fi fost suficient, boierii aveau şi ei un cuvânt de spus în alegerea domnului. ”În ceea ce priveşte modul de succesiune la tronul ţărilor române în vremea când erau conduse de Basarabi şi Muşatini se ştie îndeobşte, că era un sistem ereditar-electiv: urmaşul era ales dintre membrii familiei domnitoare, spre deosebire de monarhiile de tip clasic, apusean, în care tronul trecea de drept primului născut dintre copii suveranului decedat. Acest principiu a fost considerat pe drept cuvânt un neajuns”, scria şi reputatul medievist şi academician Ştefan Gorovei în lucrarea sa ”Muşatinii”. 
 
Şi de multe ori marii feudalii, cei cărora le revenea acest drept electiv, alegeau un suveran moale sau nevolnic pe care să-l poată controla uşor. Mai grav decât atât, boierii împărţiţi în diferite partide aveau proprii pretendeţii, fiindcă aveau de unde alege, ”os domnesc”. Implicit totul ducea la război civil. ”Dacă însă un alt membru al dinastiei cu drept de succesiune, era preferat de boieri sau de o fracţiune, fie că era cel mai bătrân, fie pentru calităţile sale personale, sau din alte motive, apoi alegerea urma să căşuneze dezbinări, care prea adeseori provocau lupte lăuntrice şi intervenţie străină”, adăuga Gorovei. 
 
Voievozii puternici şi cu sprijin extern, îşi impuneau voinţa asupra boierilor, cum a fost cazul lui Ştefan cel Mare sau Mihai Vitezul dar tot aveau de-a face cu diferiţii pretendenţi. Ştefan cel Mare de exemplu a trebuit să scape de Aron, unchiul său, dar şi de nişte aşa-zişi fraţi nelegitimi, Berindei şi Alexandru. Cu boierii care trebuiau mulţumiţi şi care ameninţau cu tot felul de pretendenţi dispuşi la orice compromis pentru doar câteva luni de domnie, guvernarea erau o adevărată corvoadă pentru mulţi voievozi munteni sau moldoveni. Marile familii boiereşti care au jucat un rol activ în acest joc al alegerii şi înlăturării domnilor sunt cunoscute printre acestea regăsindu-se, familia boierului Albu, Movileştii, Lăpuşnenii sau Craioveştii.
 
Invadatorii străini invitaţi în ţară de pretendenţi
 
Implicaţiile acestui haos al succesiunii la tron au fost şi mai mari. În primul rând războiele civile vlăguiau ţara, o sărăceau, iar Moldova şi Ţara Românească, spre deosebire de regatele europene centralizate şi cu o succesiune bine stabilită, era foarte vulnerabile, mai ales că erau înconjurătoare de vecini puternici cu o politică puternic expansionistă, în special Imperiul Otoman. Specialiştii arată că Moldova sau Ţara Româneascu au rezistat atacurilor poloneze, maghiare sau turceşti doar atunci când exista stabilitate dinastică şi domnitori stabili, precum Ştefan cel Mare. 
 
Mai mult decât atât, marile puteri din jurul Moldovei şi Ţării Româneşti au fost ”invitate” de diferiţii pretendenţi, gata să ofere oricât, inclusiv indendenţa pentru a ocupa un tron. Majoritea pretendenţilor la tron venea să-i înlăture pe ceilalţi cu ajutor turcesc, polonez sau unguresc.
 
Automat, promiteau supunere şi  numeroase concesii. Constantin C. Giurescu arată că de multe ori turcii nici nu au fost nevoiţi să ocupe cetăţi sau să primească un tribut sporit cu forţa armelor. Pretedenţii dornici de domnie, dădeau totul de bună voie. Voievozii slabi au oferit vecinilor mai mult decât au luat ei cu forţa armelor. ”O mare parte din forţele vii ale neamului nostru s-au irosit în luptele nenorocite pentru domnie: aceste lupte ne-au făcut mai mult rău decât toţi duşmanii externi laolaltă”, scria Giurescu. 
 
Un bun exemplu este voievodul muntean Dan al II lea, nepot după frate al lui Mircea cel Bătrân. Acesta îi cheamă singuri pe turci în ţară pentru a-i obţine tronul de la vărul său Mihail I în 1420. Le promite supunere şi le plăteşte tribut. Vlad Dracul vine cu ajutorul ungurilor iar la apoi Vladislav al II lea tot cu cel al turcilor. În Moldova, urmaşii lui Alexandru cel Bun, ajung să dea polonezilor Hotinul şi o parte din Moldova, numai să pună mâna pe tron, dar şi ungurilor cum a făcut Petru al II lea, cetatea Chilia. Se supun lesne, oferă bani, pământuri şi îi numesc pe monarhii străini, cu umilinţă, ”părinte” şi ”stăpân”, numai pentru câteva luni de domnie. Ştefan Lăcustă, cel care a luat efemer tronul lui Petru Rareş cu ajutorul turcilor, a deschis duşamnilor tradiţionali ai poporului său, până şi porţile cetăţii Sucevei, cetatea de scaun, numai pentru a domni. 
 
Sistem deficitar păstrat de secole
 
Culmea, niciun voievod nu a schimbat această lege veche şi păguboasă. A rămas timp de secole şi a dus la vlăguirea principatelor. Voievozii încercau să o contracareze indicând pe unul dintre urmaşii săi ca moştenitor, tocmai pentru a evita luptele. ”Voievodul îşi asocia la domnie un frate sau un fiu, arătând astfel, încă în viaţă fiind, asupra cui ar fi dorit să cadă alegerea boierilor, la moartea sa”, scria Ştefan Gorovei. Imediat ce închidea definitiv ochii, începeau însă luptele între boieri, şi asta fiindcă fiind un sistem şi electiv, alegerea le aparţinea. 
 
Ştefan cel Mare a reuşit cu greu să-şi impună fiul, pe Bogdan al III lea ca moştenitor, chiar cu sabia. În perioada fanariotă, dar chiar şi mai înainte aproape nu mai conta acest sistem ereditar electiv şi nici măcar regula „osului domnesc”, voievozii fiind aleşi direct la Istambul. Abia după alegerea lui Carol I în secolul al XIX lea a fost reglementată succesiunea.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
Ce animale de companie aveau voievozii români. Povestea legendarului Peyloo, calul pe care Petru Rareş l-a pus în rang de iubire cu propriii copii
 
Ororile sexuale ale celor mai desfrânaţi voievozi români. Ştefan Vodă, ucis în timpul unui desfrâu, Iancu Vodă Sasu „le ruşina pe giupânese”
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Balanta
11.01.2016, 12:44:47

Foarte bun articol. Ideea ca dreptul dinastic a cauzat un sistem deficitar in tarile romanesti este perfect valabila

+1 (1 vot)
M Costi
11.01.2016, 14:54:56

Problema e ca respectiva "...prevedere legislativă medievală ..." nici n-a existat vreodata , sub o forma scrisa , si care sa fie litera de lege pt toti. Chiar si Stefan cel Mare , un domnitor autoritar si puternic , n-a putut sau n-a vrut sa lase o astfel de lege si care sa fie valabila , inclusiv pt generatiile viitoare. De ce n-a facut acest lucru ar trebui sa ne spuna istoricii ! P.S.Lupte fratricide pt tron au fost in mai toate regatele medievale , nici Anglia sau Franta n-au scapat de asa ceva. La fel si in Imperiul Otoman unde un nou sultan insemna automat moartea fratilor sai.

+1 (3 voturi)
Adrian Fidi
11.01.2016, 15:48:55

cum zicea Petre Tutea : "un popor de imbecili"

0 (4 voturi)
Gabi Vlad
11.01.2016, 18:02:22

Ca sa raspund intrebarii care vad ca framanta spiritele pe-aici: De ce romanii si-au ales domnitorii - sistem ereditar-electiv - in loc sa stabileasca succesiunea eventual conform legii salice franceze (doar primul baiat urma la tron)? Pentru ca primejdiile intampinate de tarile romane din partea tuturor vecinilor ei (fie ei barbari migratori, unguri, poloni sau turci) nu lasau loc pe tron unui ins slab si bolnav, de exemplu. Getii / dacii isi alegeau regii (Duras s-a retras, de exemplu, in fata lui Decebal, nepotul sau, cand primejdia romana a devenit iminenta). O comunitate romaneasca isi alegea voievozii (sefii armatei) si cnejii (sefii administrativi; deseori cneazul era si voievod, dar nu obligatoriu), iar formularea "voievod si domn" arata clar ca traditia alegerii e straveche la romani, un obicei foarte vechi, destul de larg si care lasa loc si unuia mai putin "nobil" dar care, in acel moment de primejdie, se dovedea cel mai voinic, cel mai viteaz si cel mai priceput la razboi. Si slava Domnului, am avut parte de razboaie (romani, migratori, etc) de ni s-a acrit! Legea asta romaneasca de a pune in frunte pe cel mai vrednic ne-a scapat de multe primejdii, poate chiar ne-a scapat de la disparitia ca popor; si in loc sa ne bucuram ca am avut un soi de libertate republicana in aceasta chestiune, noi ne dam cu pumnii in cap ca n-am avut o lege salica. Pentru informarea autorului articolului si a cititorilor lui neavizati: au existat incercari de a impune o lege salica, dar au esuat lamentabil la primele umbre de razboi la hotare. Unul dintre cei care au incercat a fost Vlad Tepes; bineinteles ca n-a reusit, boierii sai neprimind propunerea lui din bunul motiv ca asa era traditia la romani si din acelasi alt bun motiv: destui regi europeni si-au pierdut tarile din incompetenta, dementa sau nepasare, dreptul primogeniturii netinandu-le de cald. Romanii au fost intelepti la acea vreme. M-as fi asteptat sa se analizeze punctele slabe si tari (o analiza SWAT) ale legilor romanesti (Jus Valachicum) in loc de a da cu barda in traditie. Ca sa exemplific Jus Valachicum (sau Valachorum): vanzarea sau mostenirea de terenuri catre straini era strict interzisa. O romanca ce se marita cu un strain nu avea dreptul la pamant, ci doar la o zestre mobila. Sa nu-mi spuneti ca nu era o lege buna!

+6 (6 voturi)
cristian hans
11.01.2016, 18:56:14

Ce spune asta/ lasati dracului democratia si treceti la o dictatura. macar stim ca este greseala un ui singur om. Se vede de la distanta ca si acum avem aceiasi mentelitate. Nimeni nu asculta de nimeni. O dictatura nemiloasa ca a lui Pinochet. Sa traga tara la munca iar pomanagii , la moarte.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările