Locurile uitate din România, unde au avut loc adevărate băi de sânge. Ce s-a întâmplat la Verbia şi la Rediu
0
Două dintre cele mai sângeroase bătălii date de voievozii faimoşi ai istoriei românilor au avut loc pe teritoriul de astăzi al judeţului Botoşani. Una dintre acestea a fost considerată un adevărat punct de cotitură iar cealaltă a intrat în legendă prin tratamentul inuman aplicat prizonierilor de război.
Fără doar şi poate Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul sunt doi dintre cei mai faimoşi voievozi români. Iar faima le-a fost dublată de realizări administrative şi politice. În primul rând au rămas însă cunoscuţi pentru războaiele purtate pe tot parcursul domniilor.
Două dintre cele mai sângeroase bătălii purtate de aceşti domnitori au avut loc pe teritoriul de astăzi al judeţului Botoşani. Deşi cel puţin una dintre ele a intrat în legendă, puţini mai ştiu locul unde s-au desfărşurat şi poveştile macabre din spatele lor.
Pădurea înroşită de sângele prizonierilor
Una dintre cele mai faimoase legende legate de domnia lui Ştefan cel Mare este semănarea unei păduri cu ajutorul soldaţilor polonezi luaţi prizonieri după o bătălie cumplită. Practic, toată lumea a auzit de ”Dumbrava roşie”, pădurea tânără semănată cu prizonieri înhămaţi la pluguri, epuizaţi până la moarte şi al căror sânge ar fi hrănit codrul.
Dincolo de legendă, documentele spun că această practică era folosită în realitate. Sângerosul supliciu ar fi avut loc după ce Ioan Albert, regele Poloniei a invadat Moldova lui Ştefan cel Mare. Totul a pornit de la un conflict polono-moldovean legat de provincia Pocuţia, dar şi de dorinţa lui Ioan Albert de a cuceri Moldova şi de a oferi acest principat fratelui săi mai mic Sigismund. În 1496 cu o puternică armată Ioan Albert intră în Moldova. Asediază fără succes Suceava, cetatea de scaun şi mai apoi cu o armată înfometată a decis să se retragă.
În zona Codrilor Cosminului, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, armatele lui Ştefan cel Mare au pregătit o ambuscadă oştilor poloneze. Ascunşi după copaci, războinicii moldoveni, au prăvălit arbori uriaşi peste soldaţii şi cavalerii polonezi iar pe cei rămaşi în viaţă i-au măcelărit sau luat prizonieri. Se spune că o bună parte a celor prinşi au fost înhămaţi la pluguri şi puşi să are pentru plantare unei păduri noi, pentru a înlocui arborii tăiaţi cu ocazia bătăliei.
Ioan Neculce în lucrarea sa ”O samă de cuvinte” confirmă acest episod. Jan Dluglosz deasemenea vorbeşte despre celebra ambuscadă din Codrii Cosminului”. Aşa s-a născut povestea ”Dumbrăvii Roşii” semănătă de polonezi. Localizarea ei a fost mereu incertă. Unii spun că s-ar afla chiar acolo la Codrii Cosminului, alţii că undeva pe la Roman sau Cotnari-Iaşi. Cea mai plauzibilă variantă este culmea, a patra. Specialişti dar şi legendele locale plasează ”Dumbrava Roşie” în apropierea municipiului Botoşani. Mai precis, este vorba despre pădurea Rediu, aproape de comuna Stăuceni, la 2-3 kilometri de municipiul Botoşani.
Unii istorici botoşăneni spun că este foarte probabil ca dinspre Suceava, o parte a oştilor poloneze să se fi retras prin Botoşani, la aceea vreme un târg medieval prosper, situat pe drumul comercial ce lega porturile Dunării de oraşele poloneze. Frustraţi de asediul îndelungat şi înfometaţi, infanteriştii polonezi s-ar fi dedat la prădăciuni prin Botoşani, mai ales că era un târg deschis, fără fortificaţii.
Au fost însă ajunşi din urmă de cavaleria uşoară moldovenească, renumiţii hânsari şi măcelăriţi în zona Stăuceniului. O parte dintre infanteriştii polonezi au fost însă luaţi prizonieri de aceşti călăreţi răzeşi. Toţi prizonierii, după un obicei mai vechi, au fost înhămaţi la pluguri şi puşi să are, iar mai apoi plantată o pădure. Toţi prizonierii rămaşi mai apoi în viaţă după epuizantul supliciu au fost omorâţi. Aşa ar fi spus o veche cronică de la mănăstirea medievală Coşula, din judeţul Botoşani.
Pe locul respectiv s-a înălţat pădurea de astăzi, Rediu. De altfel asta şi înseamnă ”pădure tânără”. La rândul său Grigore Ureche în ”Letopiseţul Moldovei” confirmă acest episod. ”Au pus Ştefan Vodă de au arat cu leşii, pe o culme de deal la Botoşani şi au semănat cu ghindă şi s-au făcut dumbravă mare, de ieste până astăzi copaci mari”. Obiceiul ar fi fost repetat şi la Codrii Cosminului.
Măcelul care a umplut gropile comune
În vara anului 1600 voievodul muntean Mihai Viteazul se afla la apogeul puterii sale. A reuşit în anul 1599 să cucerească Transilvania iar mai apoi se repezise asupra Moldovei, reuşind ceea ce nimeni nu izbândi-se înaintea lui, unificarea celor trei principate sub un singur sceptru.
Bătălia decisivă care a consfinţit cucerirea Moldovei s-ar fi dat la Verbia, undeva pe malurile Jijiei, în actualul judeţ Botoşani. A fost deasemenea o bătălie deosebită de sângeroasă. Totul a început în primăvara lui 1600. După ce a terminat cu ocuparea Ardealului, Mihai Viteazul s-a îndreptat către Moldova.
La aceea vreme pe tronul principatului Moldovei se afla Ieremia Movilă, un vasal al polonezilor. Acesta datora tronul cancelarului Zamyskii iar polonezii făcuseră pace cu turcii. Tocmai de aceea politica expansionistă a lui Mihai Viteazul dar şi războaiele sale cu turcii nu erau văzute bine nici de polonezi, nici de Movileştii care plăteau tributul regulat otomanilor.
Tocmai pentru a-şi asigura susţinerea Moldovei, Mihai Viteazul dorea înlăturarea lui Ieremia Movilă. Aşa că a intrat cu oastea prin pasiul Oituz. Avea peste 17.000 de luptători. Ieremia Movilă a încropit o armată formată din moldoveni, polonezi şi diferiţi mercenari. A urmat însă un marş victorios al domnitorului muntean.
„La 10 mai, se atinsese Bacăul, la 11 Romanul; polonii trimişi înainte să întâmpine pe năvălitor, fură bătuţi; Ieremia se retrase la Hotin”, prezintă Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”. Înainte de retragerea la Hotin, a avut loc ultima bătălie pentru Moldova, care a consfinţit de altfel distrugerea armatelor lui Movilă şi cucerirea principatului. Este vorba despre bătălia de la Verbia, pe malurile Jijiei. Ceea ce s-a întâmplat acolo a fost recreat pe baza cronicilor şi mai apoi a lucrărilor târzii, extrase prin efortul deosebit al istoricului botoşănean Ştefan Cervatiuc.
Bătălia a avut loc după 15 mai 1600, când Ieremia Movilă abandonat de oştirile moldoveneşti se retrăgea însoţit de contingentele poloneze şi de mercenari către cetatea Hotin pentru a se pune la adăpost. La Verbia s-a oprit şi a hotărât să dea o ultimă bătălia cu Mihai Viteazul. Spera să câştige şi să rămână în coasta voievodului muntean.
”Ieremia Movilă a fugit de pe câmpul de luptă cu o parte din moldovenii rămaşi credincioşi, haiduci, lefegii şi poloni, căutând scăpare în cetatea Hotinului, unde-I aşteptau alte puternice ajutoare poloneze. Urmărit îndeaproape de cavaleria lui Mihai Viteazul şi spre a nu fi prins, Ieremia Movilă a organizat la Verbia pe Jijia o rezistenţă.”scria în Acta Moldaviae Septentrionalis (numerele VII-VIII/2008-2009), istoricul botoşănean Ştefan Cervatiuc.
Oastea lui Movilă a fost efectiv sfărâmată de trupele lui Mihai Viteazul. Măcelul a fost cumplit, rămânând în viaţă doar Ieremia Movilă şi câţiva însoţitori care au reuşit să-l scoată din luptă şi l-au ajutat să fugă către Hotin.
”S-a dat acolo o luptă aprigă în care toţi apărătorii domnului moldovean au fost ucişi. Ieremia Movilă cu şi mai mare grabă şi cu foarte puţini însoţitori s-a îndreptat spre Hotin, în apropierea căruia, cu tot sacrificiul credincioşilor de la Verbia, era cât pe ce să fie prins de gonaşii lui Mihai Viteazul”, adăuga Ştefan Cervatiuc în acelaşi material.
Bătălia este descrisă şi în Letopiseţul Cantacuzinesc. Tot aici se precizează că numărul cadavrelor era atât de mare încât a fost făcută o groapă comună, iar leşurile aruncate acolo iar deasupra ridicată o movilă.
Se încarcă comentariile...
