Lupta incredibilă a unui bărbat cu handicap sever din naştere, care scrie cu nasul. Ce lucru unic vrea să realizeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Viorel Giradă scriind cu nasul FOTO Cosmin Zamfirache
Marius Viorel Giradă scriind cu nasul FOTO Cosmin Zamfirache

Un botoşănean cu un handicap sever din naştere îşi canalizează energia pentru drepturile persoanelor ca el, deşi poate scrie doar cu vârful nasului. Are deja trei cărţi scrise, este un şahist talentat şi vrea să acceseze fonduri europene pentru un centru unicat necesar oamenilor cu dizabilităţi.

Marius Viorel Giradă (41 de ani) locuieşte în municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, şi încă de la naştere a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Din cauza bolii, nu reuşeşte să-şi coordoneze mâinile şi picioarele, este dislalic, adică vorbeşte şi se face înţeles cu greutate. Deşi este prizonier în propriul trup, Marius este un adevărat luptător. De când se ştie este plin de viaţă, are un suflet uriaş, o inteligenţă sclipitoare şi îşi doreşte să-i ajute mai ales pe cei cu aceeaşi suferinţă ca a sa.

 Tocmai de aceea a învăţat singur să citească şi mai apoi să scrie cu vârful nasului. Are trei cărţi scrise şi un blog cunoscut, unde mărturiseşte sincer „Vreau să lupt! Scriu folosind vârful nasului, dar scriu...“. A învins de două ori statul şi luptă pentru cel mai îndrăzneţ proiect al său, un centru de independenţă pentru persoanele cu dizabilităţi, acolo unde aceştia să primească o şansă la o viaţă normală, dar şi asistenţă medicală. 

Drama unor muncitori din Dorohoi

Marius Viorel Giradă s-a născut pe 5 martie 1979. A fost cel mai fericit eveniment pentru Rodica şi Viorel Giradă, doi muncitori simpli din Dorohoi. Era primul lor copil.  După o naştere grea, abia când copilul aproape împlinise un an, Rodica Giradă şi-a dat seama că ceva nu este în regulă.  „Copilul era mare şi dilataţia nu s-a produs cum trebuie. A intrat în suferinţă fetală. Leziunile acestea i-au produs tetrapareză spastică cu elemente extrapiramidale. Până aproape de un an, totul părea normal, dar mai apoi am văzut că se mişca greu, stătea greu în fund. Apoi când a început să meargă, se chinuia”, povesteşte Rodica Giradă.  

Din cauza tetraparezei, Marius nu-şi mai putea coordona mişcările mâinilor şi ale picioarelor, muşchii erau afectaţi şi începuseră spasmele. Deşi aveau salarii de muncitori, părinţii lui Marius au căutat tot felul de soluţii şi tratamente, în toată ţara.

„Vreau să lupt!“

În ciuda eforturilor, Marius şi-a trăit copilăria într-un scaun cu rotile şi mai apoi tinereţea într-un fotoliu rulant electric dăruit de fratele său mai mic. Pentru că a trăit mereu la bloc, tatăl său trebuia să-l care în braţe pe scări. Nu a urmat şcoala, fiindcă nu-l primeau învăţătoarele din cauza handicapului şi mai ales a problemelor de exprimare. Cu toate acestea, Marius nu s-a lăsat niciodată învins de handicap, de prejudecăţi sau de interdicţii. Are o inteligenţă sclipitoare şi mereu a avut o poftă uriaşă de cunoaştere.„Pentru  mine şi pentru alţi oameni, Marius este un exemplu. Nu a plâns niciodată, deşi avea motive. Stătea la masă, pe un scăunel, lângă fratele lui şi «fura» alfabetul. Apoi citea enorm. Este pasionat de istorie, geografie şi multe ştiinţe”, spunea Viorel Gireadă, tatăl lui Marius.

sfdsfffg

Marius alături de părinţii săi FOTO Viorel Giradă/Facebook

În pofida bolii, tânărul a fost mereu foarte activ, foarte optimist şi, dacă nu-şi putea coordona mâinile, a învăţat să-şi folosească nasul. A devenit atât de priceput încât putea folosi telefonul mobil cu ajutorul nasului, ba chiar putea alege neghina din orez. Văzându-i abilităţile, părinţii i-au cumpărat lui Marius un computer şi un mouse special, care poate fi manevrat cu ajutorul nasului. Astfel i s-a deschis o nouă lume. Cu vârful nasului a început să corespondeze, să se informeze, să joace şah şi mai ales să-şi aştearnă gândurile. Şi-a făcut un blog în care şi-a afirmat clar dorinţa: „Vreau să lupt!”.  

Lupta din faţa calculatorului 

Pe internet, Marius şi-a găsit sute de prieteni. De 7 ani luptă pentru drepturile persoanelor cu handicap sub diferite forme. A iniţiat o petiţie on-line intitulată prin care cere câte un kinetoterapeut şi câte un maseur în fiecare spital, atât de necesari persoanelor cu handicap, care au dureri de spate insuportabile. Cea mai mare victorie a lui Marius Giradă este, poate, modificarea unui program guvernamental. Deşi şi-a dorit mereu să facă şcoală, abia la 31 de ani şi-a găsit un învăţător care să-l ajute să termine, oficial, patru clase, pe care le-a absolvit într-un an. Şi-ar fi dorit să meargă mai departe la gimnaziu,însă n-a putut face asta din cauza Legii Educaţiei, care prevedea ca gimnaziul să nu poată fi urmat de persoane care depăşesc cu patru ani vârsta corespunzătoare clasei. Nici de această dată Marius Giradă nu s-a lăsat bătut, ci a scris cu nasul numeroase petiţii către Guvern şi ministerul de resort, cerând dreptul la învăţătură. În 2011, a venit şi victoria: programul „A doua şansă“ a fost modificat, iar Marius a făcut şi gimnaziul. A terminat cu 10 pe linie şi a ajuns apoi elev la Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat“ din Dorohoi. 

Un proiect unicat în ţară

Cel mai ambiţios proiect al lui Marius Giradă, la care lucrează de mulţi ani, este realizarea unui centru de independenţă pentru persoanele cu dizabilităţi, care ar avea astfel o şansă la o viaţă independentă, într-un cadru organizat. Asta în condiţiile în care cei mai mulţi sunt îngrijiţi de părinţi în vârstă, la rândul lor cu probleme de sănătate. „În urmă cu aproximativ doi ani, văzând cum timpul zboară nemilos pentru familia mea, am scris câteva gânduri despre cum mi-aş dori să fie un Centru de Independenţă pentru persoane cu dizabilităţi, cu camere şi grupuri sanitare individuale, săli de mese, de întreţinere fizică specifică nevoilor noastre, de relaxare şi socializare, o cameră de gardă care să aibă un sistem de comunicare cu fiecare cameră din Centru, o Capelă Ortodoxă sub ocrotirea Sfântului Vasile Cel Mare, precum şi un parc cu verdeaţă pentru anotimpul cald”, scrie Marius Giradă.

Bărbatul spune că centrul ar trebui să beneficieze de personal specializat care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică persoanelor cu dizabilităţi. „Mi-aş dori ca Centrul să ofere şi acces la o pregătire fizică şi emoţională pentru clipa în care persoana cu dizabilităţi va fi nevoită să devină definitiv rezident. Pe lângă acestea, Centrul ar răspunde unei nevoi de asistenţă de scurtă durată, pe perioada în care aparţinătorii persoanei cu dizabilităţi sunt nevoiţi să se deplaseze sau sunt în incapacitate de a avea grijă de persoana menţionată”, adaugă Marius Giradă. 

Pentru a reuşi în realizarea acestui proiect, Marius are nevoie de ajutor.  Vrea să facă acest centru cu fonduril europene, dar are nevoie de un partener acreditat. „Am obţinut de la Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi situaţia statistică a persoanelor cu dizabilităţi din oraş şi le-am transmis un material cu ideea mea de proiect şi sursele de finanţare pe care le-am identificat. A trecut de atunci ceva vreme şi cred că este momentul să încep să caut un ONG acreditat ca furnizor de servicii sociale care să vrea să se implice şi să realizeze acest proiect”, scrie Marius. 

Trei cărţi scrise cu nasul

Mai mult decât atât, Marius Giradă este pasionat de literatură. A scris deja trei cărţi, la computer, cu ajutorul nasului. Sunt de fapt trei volume de poezii cu un puternic mesaj motivaţional, dar şi cu referinţe autobiografice. Volumele se numesc „Răvaş pentru lumea de azi”, „Viaţa românilor şi credinţa lor”, „Dorinţa de a face cât mai mult”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce jale au descoperit inspectorii de profil la Centrul de Recuperare pentru Adulţi cu Handicap Răcăciuni

VIDEO Tânăr cu dizabilităţi atacat frecvent de câini fără stăpân. Răspunsul primarului: „Nu mai circula pe drum!“

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite