Medic de familie găsit mort în cabinetul său. Analizele au arătat că era infectat cu SARS-CoV-2. DSP caută ultimele persoane cu care a intrat în contact

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoana decedată avea doar 46 de ani, iar autorităţile sanitare se tem că înainte de a muri a infectat zeci de pacienţi cu care a intrat în contact în timpul consultaţiilor medicale.

Anunţ şoc făcut de autorităţile sanitare din Botoşani. O doctoriţă, medic de familie, în vârstă de 46 de ani, care a decedat luni, a fost confirmată pozitiv la testul COVID-19. Femeia a fost găsită inconştientă în cabinetul său, a fost testată, iar rezultatul a confirmat că era infectatî. 

Conform directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, Monica Adăscăliţei, medicii care i-au acordat primul ajutor au prelevat probe pentru testarea acestuia. Victima nu a răspuns însă manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

„Răspunsul testului PCR a venit marţi seară târziu, după ce a fost recoltat în timpul resuscitării. Testul SARS-CoV-2 a ieşit pozitiv. Era infectată, dar nu ştim de când”, a declarat Adăscăliţei

Direcţia de Sănătate Publică a demarat, miercuri, o anchetă pentru a stabili persoanele cu care medicul de familie ar fi intrat în contact până la momentul decesului. În plus, urmează să se stabilească cu precizie cauza care a dus la decesul doctoriţei. 

Vă recomandăm şi:

Angajat al Spitalului Judeţean Buzău, răpus de COVID-19. Gabriel Gabora era maseur la Neurologie

Spital mobil pentru bolnavii de COVID-19 adus la Botoşani. Toate paturile de la Terapie Intensivă sunt ocupate

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite