Mihai Eminescu şi planul nebunesc de a declanşa revolte armate în Transilvania. Poetul complota pentru unirea provinciilor româneşti
0
Mihai Eminescu a fost liderul şi fondatorul unor societăţi secrete iredentiste care nu excludeau atacul armat, războiul de gherilă şi revoltele populare. Prin Societatea Secretă „Carpaţii“, poetul dorea eliberarea tuturor provinciilor româneşti de sub jugul austro-ungar şi unirea acestora într-un stat numit Dacia.
Poetul Mihai Eminescu, pe lângă un scriitor genial, era şi un cunoscut patriot. Din memoriile prietenilor şi colegilor săi, în special cele ale lui Theodor Ştefanelli, reiese faptul că îşi saluta cunoscuţii cu „Trăiască naţia!“ şi că nu ezita nicio clipă să vorbească despre visele sale măreţe privind soarta la aceea dată a Principatelor Române.
Din cele spuse de specialişti, dar şi din documentele vremii reiese că cel mai mare vis al lui Eminescu era încă de la 17 ani unirea provinciilor româneşti într-un singur stat. Este vorba de proiectul „Daciei Mari“ pe care poetul naţionalist îl va susţine până la sfârşitul vieţii sale, indiferent de riscuri.
Pentru a atinge acest vis, Eminescu se va implica în societăţi secrete, va complota împotriva autorităţilor austro-ungare şi chiar va participa la organizarea de atacuri de gherilă şi la organizarea de revolte armate în Transilvania şi Bucovina. Acţiunile lui Eminescu şi ale Societăţii Secrete „Carpaţii“, din care făcea parte poetul, au dus România în prag de război cu Imperiul Austro-Ungar. De fapt, poetul a şi fost urmărit ani de zile de serviciile secrete austriece. Era considerat un „cap al răutăţilor“.
România în prag de război cu Austro-Ungaria şi din cauza lui Eminescu
Pe data de 28 iunie 1883, Imperiul Austro-Ungar rupea relaţiile diplomatice cu România. Mai mult decât atât, trupe austriece au fost masate pe linia Carpaţilor, pregătite să invadeze teritoriul românesc, iar cancelarul prusac Otto von Bismarck ameninţa România cu războiul. Şi toate acestea din cauza, spunea austriecii, acţiunilor iredentiste şi provocatoare ale unei societăţi secrete româneşti numită „Carpaţii“. Această societate condusă de intelectuali pregătea o revoltă generală în Ardeal şi Bucovina, urmată de unificarea provinciilor româneşti. Este vorba de aşa-zisul proiect al „Daciei Mari“.
Printre membrii fondatori ai societăţii „Carpaţii“ - şi la un moment dat şi liderul acesteia - s-a aflat şi poetul Mihai Eminescu. Mai mult decât atât, botoşăneanul de geniu, jurnalist de bază în aceea vreme la ziarul „Timpul“ şi un veritabil lider de opinie, susţinea prin articolele sale unificarea provinciilor româneşti şi milita împotriva Austro-Ungariei. Articolele lui Eminescu, planurile sale şi a colegilor săi din Societatea „Carpaţii“ au fost considerate iredentiste, periculoase şi o ameninţare la adresa Austro-Ungariei, fapt ce a dus la ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi punerea pe picior de război.
„Mai potoliţi-l pe Eminescu!“
Acţiunile Societăţii „Carpaţii“, provocările lui Eminescu prin articolele sale la adresa Austro-Ungariei şi instigarea la revolt, au adus în pragul disperării autorităţile româneşti. Şi asta fiindcă politica guvernamentală, dar şi a lui Carol I, era apropierea de Puterile Centrale, adică de Austro-Ungaria şi Germania, în special, ca singură soluţie a protejării graniţelor noului stat independent România, de după 1878. „După 1878, odată cu dispariţia umbrelei protectoare, garanţia colectivă a celor 7 Mari Puteri, creată de Congresul de Pace de la Paris, România a trebuit, în mod necesar, să-şi definească o nouă strategie externă“, se arată în volumul „Documente diplomatice române“, realizat de Alin Ciupală, Rudolf Dinu şi Antal Lukacs.
Iar o alianţă cu Rusia era exclusă. „Poziţia de forţă adoptată de Imperiul Ţarist în lunile imediat următoare încheierii ostilităţilor cu Turcia, în relaţiile cu fostul aliat, a fost resimţită ca o traumă a elitei româneşti. A deschis o rană ce nu avea să se închidă decât odată cu dispariţia unei generaţii întregi“, adaugă autorii volumului.
Tocmai de aceea au fost luate imediat măsuri represive împotriva celor care riscau să tulbure apele unei alianţe cu Austro-Ungaria. Societatea „Carpaţii“ a fost scoasă în afara legii, sediile sale închise, iar mai mulţi membri, expulzaţi din ţară.
„Imperiul habsburgic o simţea ca pe o ameninţare foarte serioasă şi a impus guvernului de la Bucureşti desfiinţarea ei, condiţie stringentă a încheierii tratatului secret din 1883“, precizează şi Theodor Codreanu în lucrarea sa „Eminescu-drama sacrificării“. Eminescu ca lider, fondator şi ca jurnalist care milita pentru realizarea „Daciei Mari“ şi „tuna“ contra unei alianţe cu Austro-Ungaria, trebuia redus la tăcere. Era o altă condiţie a tratatului. „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!“, a fost unul dintre ordinele lui Carp, pentru liniştirea poetului, considerat un „cap al răutăţilor“.
Eminescu visa o revoltă pentru unificarea Principatelor
Societatea „Carpaţii“ şi alte societăţi secrete înfiinţare de Eminescu erau o parte a visului său şi a altor intelectuali de a unifica Principatele Române şi de a le elibera, chiar şi cu forţă armată de sub stăpânirea austro-ungară. Era în primul rând vorba despre Transilvania şi Bucovina. Societatea „Carpaţii“ a fost fondată pe 24 ianuarie 1882 la Bucureşti şi coagula toată spuma intelectualităţii româneşti naţionaliste, unioniste şi iredentiste. În anul 1883 număra peste 2.000 de membri şi Eminescu încerca să aducă împreună toate organizaţiile naţionaliste studenţeşti din ţară pentru un singur scop: realizarea „Daciei Mari“. „Societăţile Carpaţii, Matei Basarab şi Balcanii erau, în concepţia sa, forme de contracarare a maladiei noastre seculare - cea mioritică a discordiei.(...) Încă din perioada vieneză el a încercat să împace societăţi studenţeşti rivale, înscriindu-se ca membru în ambele, gest neînţeles nici de contemporani, nici de posteritatea critică“, arată Codreanu în aceeaşi lucrare. În primul rând Eminescu dorea unirea cu Transilvania şi Bucovina.
„Societatea Carpaţii avea drept ţintă refacerea Daciei Mari, proiect ce prefigurează România Mare de la 1918. Iar Eminescu era o personalitate centrală a Societăţii Carpaţii, principala voce pentru Transilvania, cum se exprimă N. Georgescu, ca şi pentru Bucovina sau Banat şi Basarabia“, adaugă Theodor Codreanu. De altfel, prin activitatea sa publicistică, Eminescu a instigat în permanenţă la revoltă împotriva Austro-Ungariei. Şi asta încă din tinereţe, ca student la Viena. A fost aproape arestat pentru curajul său.
„Cu o limpeziciune şi un curaj remarcabile publica în gazeta Federaţiunea din Peste, în aprilie 1870, o serie de articole („Să facem un congres“, „În unire e tăria“, „Echilibrul“), semnate cu pseudonimul Varro şi în care combătând cu energie dualismul, recomanda un congres general al naţiunii române, care să comunice tronului voinţa ei şi solidaritatea cu celelalte popoare asuprite din Austria. Articolele conţin violenţe şi îndrăzneli nemaipomenite“, arăta şi George Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu“. Mai mult decât atât, Eminescu a scandalizat organizând şi participând la aceea adunare de la Putna, cu caracter iredentist şi naţionalist chiar pe teritoriul Imperiului.
Eminescu şi societatea „Carpaţii“, o ameninţare la adresa Imperiului
Totodată, poetul a continuat mai ales ca redactor la „Timpul“, conducând redacţia să critice o eventuală apropiere a statului român de Austro-Ungaria, dar şi să promoveze ideea „Daciei Mari“, de unitate a Transilvaniei. Mai mult decât atât, prin societatea „Carpaţii“, urmărea clar să declanşeze o revoltă în Transilvania. Chiar formând gherilă sau înarmând populaţia, arată specialiştii.
„Prin 1882-1883, am mai spus-o, Eminescu era dispus să utilizeze chiar metodele organizatorice ale francmasoneriei pentru realizarea marelui său proiect de renaştere şi unitate naţională. Ministerul de interne atrăgea atenţia că filialele societăţii se extind rapid. Mai mult, cea din Ploieşti a creat subfiliale în Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte, că adunările se ţin în mare secret, că acţiunile sunt finanţate şi din Ardeal.
Societatea era pregătită chiar şi pentru luptă armată“, preciza Theodor Codreanu.
Eminescu, ameninţa chiar cu ridicarea la luptă prin manifestele sale din vremea studenţiei. Mai mult decât atât, poetul hotărâse să aprindă scânteia revoltei în Ardeal la una dintre întrunirile Societăţii „Carpaţii“. „Într-una dintre şedinţele publice, Eminescu, a venit cu propunerea ca studenţii transilvăneni, care învăţau în Regat, atunci când se întorc acasă în Transilvania, în vacanţă, să transmită şi să răspândească ideile proiectului „Daciei Mari”. Acest lucru a iritat mult autorităţile austriece. Eminescu era considerat un personaj foarte periculos pentru liniştea Imperiului în est“, spune istoricul Gheorghe Median.
Eminescu, urmărit şi suprimat de serviciile secrete
Considerat de austrieci, în special, dar şi de autorităţile româneşti care doreau o apropiere de Germania şi Austria, drept „cap al răutăţilor“, Eminescu, era atent supravegheat de spionii austrieci. În special de baronul von Mayr care trimitea rapoarte regulate.
„Chiar în societatea Carpaţii era înfiltrat un agent austriac care oferea rapoarte. Eminescu era supravegheat de serviciile austriece. Era, până la urmă, un personaj foarte cunoscut, lider de opinie, cu foarte mare priză şi influenţă în mediile studenţeşti, atât din Regat, dar şi din Bucovina şi Transilvania. Ceea ce s-a întâmplat cu Eminescu şi mai ales îndepărtarea sa, pare să aibă legătură cu aceste servicii secrete şi cu concepţia că el reprezenta un pericol“, spune Gheorghe Median. „Ameninţând să câştige o mare bătălie a spiritului critic naţional, Eminescu trebuia anihilat“, adaugă şi Theodor Codreanu în lucrarea sa „Eminescu-drama sacrificării“.
Conştient de pericolul la care se expune şi simţind că este vizat de serviciile secrete austriece, Eminescu, arată specialiştii nu a abdicat de la ideile sale. Cu toate acestea, în vara lui 1883, poetul este anihilat. Este închis în sanatoriul doctorului Şuţu, iar mulţi specialişti, printre care şi Codreanu sau Gheorghe Median, bănuiesc o implicare a politicului şi a agenţilor secreţi austrieci.
„Eminescu, în contextul popularităţii sale, putea ajunge în anii următori şi mai sus. Vocea sa ar fi căpătat altă greutate, mai ales dacă ar fi prins şi un loc în Parlament, propulsat de intelectuali, studenţi. În acele condiţii este posibil să se fi pus problema îndepărtării sale“, adaugă Median.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
