Misterul statuilor uriaşe de la capătul lumii. Ce ipoteze au specialiştii pentru descifrarea enigmei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuile de pe Insula Paştelui FOTO express.co.uk
Statuile de pe Insula Paştelui FOTO express.co.uk

Unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei omenirii este legat de uriaşele statui de pe Insula Paştelui, în arhipelagul polinezian. Este vorba despre structuri uriaşe înalte de 10 metri şi care cântăresc peste 80 de tone. Specialiştii au descoperit modul cum au fost duse pe insulă şi mai ales la ce serveau.

La aproximativ 3.000 de kilometri de coasta statului Chile, America de Sud, în Oceanul Pacific se află o insulă numită  Rapa Nui sau cunoscută de omul alb drept Insula Paştelui. Pe această insulă pierdută în ocean se află printre cele mai misterioase construcţii megalitice din istoria umanităţii.

Este vorba despre aproximativ 1.000 de statui gigantice, înalte de 10 metri şi cu o greutate de peste 80 de tone. Multe dintre acestea sunt înălţate pe un soi de platforme megalitice. Având în vedere că insula a fost locuită doar de triburi polineziene aflate la stadiul epocii neolitice, cu unelte de piatră şi tehnologii primitive, oamenii de ştiinţă nu şi-au putut explica mai bine de un secol, cum au fost ridicate şi cărate uriaşele statui.  În urma unor studii realizate de o echipă internaţională şi inter-disciplinară au fost elaborate o serie de ipoteze dar au fost făcute şi primele experimente.

Uriaşii ”moai” ridicaţi în onoarea strămoşilor ?

Insula Paştelui sau Rapa Nui a fost colonizată de triburi polineziene acum 900 de ani. Era vorba despre populaţii aflate în căutare de resurse, în special apă dulce, o problemă pe insulele din Polinezia. Cei care au ajuns pe Insula Paştelui foloseau unelte şi arme din piatră, erau în mare parte vânători, culegători dar şi agricultori primitivi care plantau cartofi dulci dar şi alte tipuri de legume. Neamurile polineziene care au colonizat Insula Paştelui au ridicat până la primele contacte cu europenii în secolul al XVIII lea, în jur de 1000 de statui gigantice pe platforme la fel de impresionante. Statuile se numesc moai iar platformele ahu. Mult timp oamenii de ştiinţă au crezut că aceste statui au fost ridicate în onoarea strămoşilor şi ar fi avut o funcţie ritualică, Insula Paştelui fiind considerat şi un loc de întâlnire periodic pentru diferite comunităţi tocmai pentru onorarea strămoşilor.

Statuile sunt la fel, busturi uriaşe, cu aceeaşi expresie. Nişte chipuri alungite, uşor diferite de structura anatomică obişnuită a polinezienilor. Deocamdată nu se ştie cine sunt cei sculptaţi. În orice caz aceste moai sunt împrăştiate pe toată insula, dar mai ales în zona de coastă. Neamurile care au ridicat aceste statui au avut însă o soartă tragică şi au dispărut în secolul al XIX lea fără nicio explicaţie privind realizarea statuilor. În orice caz se bănuieşte că Insula Paştelui a avut o importanţă spirituală aparte pentru polinezieni. În graiul polinezienilor era numită ” Te pito o te henua”, cee ce însemna ”Centrul Pământului”. Insula ar fi fost o graniţă între lumea viilor şi cea a morţilor. De aceea varianta statuilor închinate strămoşilor ar fi fost considerată plauzibilă.

Insula războinicilor şi a celor care păzeau lumea de spirite

Populaţiile care ar fi ridicat aceste statui aveau o structură socială rigidă şi strictă. Erau conduşi de un mare şef, care trebuia neapărat să vină din neamul lui Hotu Matua, adică a celui care i-a adus pe colonişti pe insulă. Mai apoi existau clase sociale în funcţie de apartenenţa la o familie sau alta, dar care erau dominate de clasa războinicilor sau ”matatoa”. Aceste triburi ar fi ridicat Moai ca să păzească insula de spiritele din ocean, simboluri ale strămoşilor protectori. Odată cu influenţa tot mai ridicată a războinicilor matatoa cultul strămoşilor a fost înlocuit de cel al omului pasăre dominat de un zeu suprem, creator al omenirii. Apartenenţa la cult presupunea un adevărat ritual iniţiatic, printre altele înotul prin ape pline cu rechine pe o insulă apropiată de unde era adus un ou. Totodată creşterea importanţei războinicilor a dus la numeroase războaie între clanuri, ceea ce a atras şi decăderea civilizaţiei pascuane. De altfel odată cu contactele cu europenii insula a devenit o ţintă a vânătorilor de sclavi. În secolul al XVIII lea şi la începutul secolului al XIX lea, insula a fost depopulată după masacrarea populaţiei şi răpirea majorităţii localnicilor ca sclavi pentru plantaţiile din America de Sud. Totodată şobolanii dar şi alţi dăunători alături de bolile europenilor au afectat radical viaţa pe insulă. 

O ipoteză uimitoare

Misterul uriaşelor statui moai a rămas însă. Mai ales că nimeni nu ştia cu exactitate la ce foloseau. O echipă de cercetători condusă de Carl Lipo, un atropolog de la Universitatea Binghamton din New York, după studii întinse pe mai mulţi ani au ajuns la o concluzie uimitoare. Uriaşii moai era de fapt folosiţi pentru a semnaliza resursele de pe insulă, spune Carl Lipo. În special apa proaspătă. Şi asta în condiţiile în care apa dulce era esenţială pentru viaţa pe insulă. Insula are caracteristici aparte. Izvoarele curg prin ”tuburi” magmatice subterane direct în ocean. Localnicii trebuiau să cunoască exact locurile pentru a săpa după apă. Moai ar fi fost amplasaţi în acest zone prielnice cu apă dulce şi alte tipuri de resurse. ” Ceea ce este important şi ceea ce este de demonstrat este că locaţia statuilor nu este un loc ritualic ciudat doar cu valoare simbolică ci erau parte integrantă a vieţii comunităţii”, precizează Lipo pentru ”The Guardian”. Interesant este faptul că specialiştii au cartografiat toate sursele de apă dulce de pe insulă. În fiecare loc cu apă era şi un ”ahu” şi eventual un ”moai”. Tot Lipo preciza că dimensiunea statuilor variază în funcţie de abundenţa resurselor. 

Statuile care umblă

Un alt mister, chiar mai mare decât rolul lor în societatea polineziană era modul de realizare şi deplasare a acestora. Moai sunt făcute din rocă vulcanică, deci relativ uşor de prelucrat chiar şi de o societatea aflată la nivelul epocii pietrei. Dimensiunile lor sunt însă impresionante, aproximativ 10 metri şi peste 80 de tone. Toate au fost deplasate pe distanţe mari şi majoritatea amplasate pe podiumuri mari megalitice, acele ahu. Cum au reuşit acei oameni toată această treabă a fost mult timp un mister inclusiv pentru oamenii de ştiinţă. În ultimele decenii au fost realizate însă o serie de experimente care au arătat cum puteau fi mişcate uriaşele statui cu unelte şi tehnici rudimentare. Iniţial s-a crezut că erau rulate pe buşteni. Mai apoi s-a ajuns la concluzia că ele chiar erau făcute să ”meargă„. Pe scurt, statuile erau legate în partea de sus  cu sfori de o parte şi de alta iar două echipe, poziţionate faţă în faţă, o înclinau când la dreapta, când la stânga, mişcând statuia. S-a ajuns la concluzia că era nevoie de aproximativ 40 de oameni pentru a deplasa o statuie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Misterele din spatele tablourilor celebre. Artişti travestiţi, nebunie sau stări de transă

VIDEO Peştera Cioclovina, sanctuarul antic plin de mistere care a ascuns o comoară nepreţuită

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite