Orăşenii care trăiesc ca în Evul Mediu, dar plătesc taxe de municipiu. „Aici nu vine nici ambulanţa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Strada Izvoarelor din municipiul Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache
Strada Izvoarelor din municipiul Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

Sute de locuitori ai municipiului Botoşani sunt nevoiţi să trăiască în condiţii de neimaginat, deşi plătesc taxe de orăşean. Locuiesc pe străzi neasfaltate, aproape inaccesibile, unele fără gaz şi canalizare, la case cu toaleta în fundul curţii.

Cireşoaia, Cernavodă, Grigore Antipa sau Izvoarelor sunt doar câteva dintre zecile de străzi din municipiul Botoşani, unde condiţiile de viaţă nu s-au schimbat radical în ultimele cinci secole. Deşi se află la 15 minute de mers pe jos de centrul oraşului, localnicii trăiesc la fel ca în Evul Mediu. 

Sunt străzi neasfaltate, aproape inaccesibile iarna şi în anotimpurile ploioase, iar unele nu au nici măcar canalizare, iar de aducţiune cu gaz nici nu poate fi vorba. Oamenii sunt la capătul răbdărilor şi spun că, deşi au sesizat de nenumărate ori autorităţile, nu i-a băgat nimeni în seamă. Situaţia lor a fost expusă şi în Consiliul Local, în luna august, cerându-se măsuri urgente, mai ales că oamenii plătesc taxe de municipiu.

„Am fost interpelat de cetăţenii care locuiesc pe aceste străzi Izvoarelor, Ciobanului, Fântânilor. De asemenea, pe străzile Grigore Antipa, Cireşoaia, Cernavodă. Acolo, condiţiile sunt improprii. Conducta de apă nu este dimensionată pentru numărul locuitorilor şi nu face faţă, nu au canalizare, nu au gaz şi în plus nici măcar nu au străzile reabilitate. Oamenii nu mai pot acolo”, spune Andrei Amos, consilier local. 

60 de kilometri de străzi neasfaltate

În municipiul Botoşani, aşa cum recunosc şi autorităţile, la începutul anului 2020 erau peste 60 de kilometri de străzi neasfaltate, adică o treime din totalul străzilor din Botoşani. Pe străzile Izvoarelor, Barbu Lăzăreanu, Ciobanilor sau Fântânilor situaţia este de-a dreptul halucinantă. Deşi oamenii au investit în locuinţe, autorităţile locale nu au reuşit în ultimele trei decenii nici măcar să astupe gropile formate pe aceste străzi. De asfalt nici nu poate fi vorba, ci doar de piatră aruncată din când în când.

Strada Cernavodă FOTO Cosmin Zamfirache

Strada Barbu Lăzăreanu este străbătută de şanţuri şi este impracticabilă, iar pe Izvoarelor, o gură de canal supraînălţată este semnalizată cu un băţ înfipt în ea, tocmai pentru ca şoferii să nu-şi distrugă maşinile. „Aici nu vin nici Ambulanţa, şi nici taxiurile. Iarna şi când plouă nu se poate ajunge. Aproape mergi în patru labe. Am făcut zeci de sesizări, nimic”, spune o localnică de pe Izvoarelor. În plus, pe aceste străzi nu există nici aducţiune cu gaz.

„Uite aşa, la oraş, cu WC în fundul curţii”

O situaţie revoltătoare este şi pe străzile din fosta mahala lipovenească, astăzi o zonă unde s-au construit multe locuinţe moderne şi frumoase, de altfel nu departe de zona centrală a oraşului. Pe Antipa, Cireşoaia sau Cernavodă nu a fost pusă nicio palmă de asfalt. Pe lângă drumurile neasfaltate, oamenii se plâng că nu au canalizare. „Uite-aşa, la oraş, cu WC în fundul curţii. Nu avem canalizare în toată zona. Şi nici asfalt. De ani de zile se fac sesizări, dar ei au alte priorităţi, alte probleme. Sunt sate mai dezvoltate decât noi”, spune un botoşănean de pe strada Cernavodă.

„Nu mai vreau să asfaltez doar o străduţă”

Autorităţile locale susţin că au în plan reabilitarea acestor străzi, dar că trebuie să găsească finanţare. „În mandatele trecute s-a asfaltat câte-o străduţă. Nu mai vreau să asfaltez doar o străduţă, ci o întreagă zonă. Pentru anul 2021, am scos la licitaţie 22 de străzi în două cvartale, cele cuprinse între Calea Naţională, strada Petru Rareş şi I.C. Brătianu. Este nevoie de documentaţie, care va fi gata în două luni de zile. Cu proiectul tehnic vom căuta finanţare. Pe Izvoarelor, Zimbrului şi Vâlcelei, unde sunt foarte multe probleme, le vor asfalta în acest mandat cu fonduri europene”, spune Cosmin Andrei, primarul Botoşaniului. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Artista Anastasia Savinova este prezentă pentru prima oară în România, în cadrul Street Delivery 2021

Au început lucrările la tronsonul cinci al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Imagini spectaculoase

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite