Originile Mafiei. A pornit de la un cuvânt arab şi a însemnat iniţial protecţia celor slabi şi săraci în faţa invaziilor străine
0Mafia este una dintre cele mai cunoscute şi infame grupări de crimă organizată din lume. Specialiştii spun că rădăcinile Mafiei trebuie căutate în Sicillia evului mediu. Constituirea Mafiei ar avea legătură cu dorinţa de protecţie a nevoiaşilor.
Astăzi Mafia Italiană este deosebit de cunoscută. Este o grupare de crimă organizată cu caracter multinaţional, extinsă aproape pe tot Globul, dar şi cu o tradiţie seculară în spate. Mafia italiană şi mai apoi cea americană, odată cu emigraţia italiană în Statele Unite, au devenit subiect de film, de roman şi au aprins şi imaginaţia multor generaţii.
Contestată, destestată şi romanţată, Mafia italiană îşi are originile în comunităţile săteşti din Sicillia şi în general în cele din sudul Italiei. Astăzi sunt foarte cunoscute Cosa Nostra, Ndragheta, Camorra şi Corona Sacra Unita, fiecare cu legile proprii şi cu zonele pe care le controlează strict.
Controlul Mafiei de-a lungul timpului s-a extins inclusiv asupra autorităţilor, dar şi a Poliţiei, în anumite cazuri. Originile sale se pierd însă în lumea pastorală a Sicilliei medievale, dominată de stăpâni feudali şi control străin.
Mafia, un cuvânt arăbesc?
Multe întrebări în privinţa Mafiei, se leagă în primul rând însuşi de numele ei. Ce înseamnă Mafia? Cuvântul ar avea origini arăbeşti, fiind cunoscut faptul că Sicillia, acolo unde s-a născut Mafia, a fost ocupată în zorii evului mediu de arabi. De altfel, din punctul de vedere al lui Selwyn Raab, ar fi avut forma originară Ma Hias şi ar fi însemnat un soi de protector al celui slab împotriva silnicei celui puternic. De altfel, din evul mediu şi până ca acest cuvânt să desemeneze o organizaţie de tip criminal, mafioso juca rolul unui adjectiv cu un înţeles ambigu.
De exemplu se putea spune despre un cal, că este ”mafioso”, adică frumos. Totodată, există teorii care arată că Mafia este de fapt abrevierea unui strigăt de luptă al sicillienilor împotriva ocupaţiei franceze din secolul al XIII-lea, ”Morte ai Francesi Indipendenza Anela” (în traducere, ”Moarte francezilor, independenţă strigăm”). Cert este că mafia, mafioso, au devenit adjective până prin secolul al XIX-lea, când deja a ajuns să desemneze o organizaţie cu ritualuri secrete şi care începea să controleze insula prin şantaj, taxe de protecţie şi violenţă.
Lupta împotriva dominaţiei străine şi protecţia celor puternici în faţa impilării
Sicillia este o insulă în sudul Italiei care a atras mereu privirile. Era o zonă cu o climă prielnică pomiculturii, agriculturii, dar mai ales comerţului maritim. Sicillia a fost colonizată de greci, ocupată de cartaginezi şi apoi de romani. Era poarta Mediteranei, Africii de Nord şi Mării Adriatice. O zonă strategică ideală dezvoltării comunităţilor umane prospere. De altfel, aici, în Antichitate, s-au dezvoltat oraşe state sclipitoare, cu o evoluţie culturală aparte. Având în vedere caracteristicile deosebite ale acestei insule, Sicillia a fost ocupată, aşa cum precizam şi anterior, de numeroase populaţii, de la greci şi fenicieni, şi până la romani. Mai apoi, în Evul Mediu, a fost ocupată de arabi, francezi şi spanioli. În special sub ocupaţie franceză şi spaniolă, sicilienii au suferit din cauza abuzurilor, a lipsei de interes a cuceritorilor faţă de populaţia locală şi totodată din cauza supra-taxărilor. Populaţia locală era rurală, rudimentară, având ca principale ocupaţii păstoritul şi agricultura. Autohtonii trăiau în sate în baza unor legi nescrise.
Pe lângă marii latifundiari francezi şi mai apoi spanioli, exista şi o clasă nobiliară rurală, formată din sicilieni, care nu aveau însă influenţa cuceritorilor şi care erau marginalizaţi. În acest context, în faţa abuzurilor şi a opresiunii, sicilieni s-au grupat pentru a-şi asigura supravieţuirea, dar şi pentru a încerca să se opună cuceritorilor. În general, aşa cum arată o serie de studii, s-au grupat în jurul micilor aristocraţi sicilieni, dornici de a se impune. Practic se presupune că de aici au pornit primele tradiţii folosite mai târziu de mafie. Un ”don” era un mic nobil local, păstrător al tradiţiilor şi legilor nescrise siciliene, care se obliga să-şi apere oamenii sărmani de pe domenii de abuzurilor cuceritorilor, fie francezi, fie spanioli. De aici şi simbolul sărutatului mâinii unui ”don”.
Era gestul prin care un ţăran de obicei se lega prin credinţă de feudalul local. Acesta în schimb îi oferea protecţie. La rândul său, ţăranul se înarma şi se aduna în ceata înarmată a micului feudal. Evident, aceşti primi ”doni” şi-au format propriile cete înarmate, cu ajutorul cărora fie practicau vendetta, fie se războiau în mici conflicte locale. Totodată existau şi asocieri în diferite bande sau grupuri înarmate ale ţăranilor, care împreună rezistau împotriva abuzurilor şi violenţelor aristocraţilor autohtoni sau străini. Un punct decisiv în constituirea acestor relaţii au fost aşa numitele ”vecernii siciliene”. Mai precis, în anul 1266, Carol duce de Anjou, profitând de un conflict între Papalitate şi Sfântul Imperiu Roman de neam germanic, cucereşte Sicillia. Insula a ajuns sub dominaţie franceză. Era condusă de oameni ai francezilor şi taxată abuziv.
Opoziţia localnicilor, incitaţi şi de spanioli, şi bizantini, a dus la o revoltă de proporţii izbucnită la slujba de vecernie, atunci când, se spune, nişte soldaţi francezi ar fi încercat să ia cu forţa câteva fete siciliene chiar din biserică. Bande înarmate ale localnicilor au declanşat un adevărat măcel împotriva trupelor staţionate pe insulă, dar şi a autorităţilor franceze. Ocupaţiei franţuzeşti i-a urmat cea spaniolă, dar relaţiile dintre autohtoni s-au menţinut. Mai ales acele grupuri legate între ele prin jurăminte având ca singur scop protecţia împotriva oricărei agresiuni. Feudalii sicilieni şi grupurile de ţărani aplicau în secret propriile legi. Mai precis, se conduceau după legea nescrisă siciliană, acolo unde vendetta şi legea tăcerii aveau un rol important. De altfel, era o lume a tradiţie, a arhaismului, o lume în care progresul pătrundea greu din cauza cutumelor şi tocmai a acestor forme de organizare ermetică cu legi nescrise şi ritualuri secrete, în care religia se amesteca cu laicul. Familia extinsă, clanul, jucau rolul esenţial în apărarea teritoriului, indivizilor, mai ales într-o epocă şi într-un loc al violenţei. Capul familiei era cel care avea ultimul cuvânt şi totodată cel c[ruia toţi îi datorau respect.
Gabolleto, epoca naţiunilor şi naşterea oficială a Mafiei
În evul mediu, deşi există o serie de germeni ai acestui tip de organizaţie, nu se poate vorbi de Mafie. Mafia se naşte în secolul al XIX lea, pe fondul unor prefaceri sociale şi a schimbării raporturilor în societatea siciliană, eminamente tradiţională, relativ izolată şi fervent catolică. Încă din secolul al XVIII-lea, apare o nouă categorie, cea a administratorilor de moşie, a vechililor şi vătafilor. Indivizi în mare parte oportunişti, plecaţi de jos şi cu o dorinţă nestăvilită de îmbogăţire şi propăşire. Cei mai mulţi erau oameni violenţi, cu antecedente în acest sens, de multe ori temuţi. Erau angajaţi tocmai din acest motiv, fiindcă ispirau teamă şi îi puteau controlau pe ţăranii de pe domenii, pe noua categorie a angajaţilor. Totodată erau garanţia că puteau apăra afacerea respectivă sau moşia unde erau angajaţi. Erau oameni care se pricepeau de minune la afaceri, mai ales la cele unde era nevoie de şiretenie şi de intimidare.
Ei, spre deosebire de aristocraţii de pe insulă, intrau în categoria ”nelegitimilor”, dispreţuiţi, dar folositori din motivele enunţate mai sus. Totodată în Sicillia mai erau şi ”dezmoşteniţii”, indivizi fără proprietate, sărăciţi, alungaţi, certaţi cu legea, care ajungeau să se constituie în bande criminale având ca principală ocupaţie furtul de vite. În momentul în care vătafii au început să se asocieze cu aceşti dezmoşteniţi, hoţi de vite, se spune că s-a născut Mafia, o organizaţie cu ritualuri secrete şi totdată cu o lege aparte. În secolul al XIX-lea încep să apară aşa numiţii gabolleto. Erau foştii vătafi, administratori şi colectori de taxe care se transformă în mici antreprenori care iau în arendă pământuri de la aristocraţi. Aceşti gabolleto se vor folosi de acei ”dezmoşteniţi” şi le vor găsi un rost. Mai precis îi vor angaja pe post de gărzi. Practic erau bande înarmate care apărau proprietăţile şi controlau munca ţăranilor de pe suprafeţele arendate.
Evident erau folosiţi la diferite răfuieli şi răzbunări între gabolletos. Totodată aceşti gabolleto, inclusiv prin şantaj şi intimidare, cu ajutorul bandelor înarmate, acaparează suprafeţe mari de teren. Evident, pe domeniile acestor gabolleto legea oficială nu conta. Ei erau stăpâni absoluţi şi aplicau propriile legi, inspirate în general după cutumele vechi siciliene, de sorginte medievală. Odată cu anul revoluţionar 1848, dar şi mai apoi cu desfinţarea rangurilor nobiliare, aceşti gabolleto devin adevăraţi stăpâni a numeroase regiuni în Sicillia. Încep să acumuleze averi prin şantaj, intimidare, crime, bătăi şi instituie taxe de protecţie. Încep să controleze tot mai multe afaceri locale. Mafia italiană tocmai se născuse.
Culmea, în 1861, în timpul unificării Italiei, urmată de o criză economică, autorităţile centrale încercând să găsească o cale de a controla această insulă despre care ştiau puţine, au ajuns să se bazeze pe ”Mafiosi” pentru a guverna. Între politică şi Mafie se crease o legătură, cei din urmă apelând la toate mijloacele disponibile pentru a susţine diverşi candidaţi, care, la rândul lor, le permiteau să-şi aplice în voie propriile legi în regiunile pe care le controlau. De altfel, era vremea când deja ”mafioso” puteau trăi din pizzo, adică taxa de protecţie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
