Perversiunile sexuale bolnave ale unor personalităţi ale istoriei. Unele dintre ele întrec orice limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
adgffsgdf

De-a lungul istoriei, au existat mari personalităţi, printre care împăraţi şi regi care au şocat prin comportamentele sexuale deviante. Unii au făcut pasiuni bolnave pentru parteneri, alţii s-au lăsat efectiv copleşiţi de nebunie.

Nu de puţine ori, cei care conduceau imperii sau regate foarte puternice, aveau numeroase secrete scandaloase. Majoritatea erau legate de viaţa lor sexuală. 

O parte au fost adevăraţi monştri ai perversiunilor sau cu grave tulburări psihice. De la necrofilie şi până la orgii cu bebeluşi, viaţa perversă a multor împăraţi, regine sau regine a scandalizat până la cote maxime. 

Împăraţii perverşi ai Romei

Imperiul Roman a stâpânit, în antichitate, o bună parte a lumii cunoscute, lăsând o moştenire greu de egalată, până astăzi. Nu toţi împăraţii romani s-au făcut remarcaţi prin măreţie, cuceriri sau reforme admnistrative. 

Au fost destui care au rămas posterităţii drept degeneraţi, în special din cauza pasiunii duboase pentru orgii sexuale de toate felurile. Au fost de fapt câţiva împăraţi romani, chiar la începuturile imperiului care s-au făcut remarcaţi pentru perversiunile lor bolnave. 

Primul dintre aceştia a fost Tiberius. Urmaşul lui Octavian Augustus, primul împărat roman, Tiberius, prin scrierile lui Suetonius şi Tacitus, a ajuns modelul perversului odios. Cei doi autori romani spuneau că împăratul îşi satisfăcea poftele în vila sa de la Capri. Antrenase un grup de copii care să înoate goi prin bazin în timp ce împăratul se afla în apă. Mai apoi se zvonea că lua sugari de la sânul mamei şi îi punea în zona organelor genitale pentru a-l satisface. Alte poveşti spun că Tiberius luase în vila sa de la Capri, tineri care să umble dezgoliţi prin grădini.

Faimosul împărat Nero a avut o reputaţie şi mai şi. Acesta ar fi fost renumit pentru petrecerile orgiastice la care împăratul participa îmbrăcat în piele de animal. „Era eliberat dintr-o cuşcă îmbrăcat în blănuri de animale sălbatice şi se repezea să atace organele genitale ale bărbaţilor şi femeilor care stăteau legaţi de pari”, scria Suetonius.  

Cu toate acestea, probabil cel mai scandalos împărat roman a fost Heliogabal. Acesta a domnit în secolul al III-lea, într-o perioadă de instabilitate mare a Imperiului Roman. Pe numele său real Marcus Aurelius Antoninus, dar poreclit Heliogabal după cultul la care aderase, acest împărat roman şi-a şocat contemporanii. 

Deşi era doar un adolescent. a transformat palatul imperial într-un adevărat bordel. Efectiv împăratul se îmbrăca în femeie deochiată şi se prostitua. Ba chiar ar fi mers şi s-ar fi prostituat incognito în bordelurile rău famate ale Romei. „Stătea într-o cameră a palatului unde îşi consuma actele indecente. Tot timpul se afişa gol în pragul uşii, asemeni prostituatelor, şi îi invita pe trecători cu glas dulceag să-i satisfacă poftele”, scria Dio Cassius.

Capetele încoronate şi necrofilia

Carol cel Mare, a fost unul dintre cei mai emblematici suverani ai Evului Mediu european. Regele al francilor acesta a făcut, în secolul al IX-lea d Hr, un adevărat imperiu barbar întins în aproape toată Europa centrală şi vestică. A fost un mare reformator, militar, om politic, susţinător al culturii. A fost încoronat de papă, ca împărat, continuator al Imperiului Roman şi al moştenirii sale în anul 800 d Hr. 

În spatele imaginii sale grandioase se ascundeau însă secrete întunecate. Carol cel Mare ar fi făcut incest, fiind îndrăgostit de sora sa, Gillen. Ba chiar i-ar fi făcut şi un copil, celebrul Roland, din poveştile cavalereşti de mai târziu. Mai mult decât atât, Carol cel Mare ar fi fost necrofil, întreţinând relaţii sexuale cu cadavre. O parte a textelor din secolul al IX-lea menţionează despre o patimă „despre care nu se poate vorbi” a împăratului. 

Nu a fost însă singurul necrofil celebru din istorie. Irod cel Mare, personaj congruent cu faptele din Vechiul Testament, şi rege al Iudeei, a fost renumit pentru faptul că întreţinea relaţii cu soţia sa moartă şi la câţiva ani după deces. 

Acesta a ajuns pe tronul Iudeei după ce a ucis familia soţiei sale Miriam şi după ce i-a convins pe romani să-l accepte. Miriam era de o frumuseţe răvăşitoare, iar Irod era obsedat de soţia sa. Sentimentele nu erau însă reciproce, iar frumoasa iudeică l-ar fi înşelat. Orbit de gelozie, Irod şi-ar fi ucis soţia. În Talmud se spune însă că timp de şapte ani Irod a făcut sex cu trupul îmbălsămat al soţiei sale.

Bestia sexuală, cel mai cumplit criminal în serie din istorie

Unul dintre cele mai cumplite personaje ale istoriei a fost Gilles de Rais, un mare feudal francez, fost om de încredere al ”Feciorei de la Orleans”, Ioanna D'Arc. Gilles de Rais a trăit în Franţa secolului al XV-lea şi a fost unul dintre marii seniori care au contribuit la victoriile franceze din Războiul de 100 de ani şi evitarea dezastrului total în faţa armatelor engleze care invadaseră Franţa. Era cunoscut ca un om pios şi unul dintre oamenii de încredere ai Ioanei D'Arc. 

De la 16 ani şi-a petrecut viaţa pe câmpul de luptă şi a ajuns la rangul de mareşal al Franţei, o distincţiei deosebit de importantă. După moartea Ioanei D'Arc, viaţa lui Gilles de Rais s-ar fi schimbat. S-a retras în castelul său de la Machecoul din zona Loarei şi s-ar fi dedicat ritualurilor sataniste. A căzut în panta perversiunilor bestiale şi a crimelor fără număr. Se spune că a ucis aproape 1.500 de copii, în chinuri groaznice, în timp ce-şi satisfăcea poftele sexuale. 

„Trebuie să ne imaginăm aceste sacrificii şi copii morţi care se înmulţeau continuu. Să ne imaginăm o domnie a terorii aproape tăcută care nu se mai termina. De teama represaliilor, părinţii victimelor preferau să tacă”, arată George Bataille, un specialist în istoria medievală a Franţei. 

Practic, Gilles de Rais cerea să-i fie aduşi la castel copii de ţărani de pe domeniul său vast. Sau după aceea răpiţi de pe alte domenii. Părinţii, ţărani simpli, nu puteau ridica bănuieli făţişe asupra unui senior de talia sa. Odată ajunşi la castel, copiii aveau parte de o moarte cumplită, în camera de tortură. Gilles de Rais, prefera băieţii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani. Jean Benedetti, în lucrarea sa ”Adevăratul Barbă Albastră”, descrie modul cum erau primiţi băieţii la castel. 

„Copilul era spălat şi îmbrăcat în cele mai bune haine. Mai bune decât avusese vreodată. Urma apoi o masă îmbelşugată, unde era servit şi cu hippocras, o băutură stimulantă. Apoi copilul era dus sus în camerele lui Gilles de Rais. Acesta era secondat doar de însoţitorii săi intimi. Aici, copilul vedea pentru ce a fost adus. Teroarea care pune stăpânire pe copil îl incinta pe Gilles de Rais”, scria Benedetti.

Poitou, servitorul său va mărturisi mai târziu că Gille de Rais îşi eviscera de vii victimele, le amputa membrele şi îi lăsa să agonizeze. Apoi îi spânzura pe copii cu funie de un cârlig şi îi plăcea să se masturbeze pe burta sau coapsele însângerate ale victimei. Gilles de Rais rupea efectiv organele sexuale ale victimelor şi se satisfăcea. 

Practica totodată şi magie neagră. A fost depistat de un alt senior dar şi de un episcop. L-au denunţat şi a fost chemat să răspundă în faţa unui tribunal religios. A venit singur şi a fost condamnat pentru sodomie, crimă şi erezie. La numai 35 de ani, Gilles de Rais, cel mai cumplit criminal în serie a evului mediu, şi-a mărturisit faptele şocând audienţa, după care a fost executat. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Model de spovedanie la o biserică de rit vechi: „Am păcătuit cu soţia/soţul prin împreunare împotriva firii-perversiuni sexuale”

Sentinţă pentru unchiul care şi-a supus nepoţica de 4 ani la perversiuni sexuale 

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite