Preotul Partenie Apostoaie slujeşte la biserica Vovidenia din Botoşani, un lăcaş de cult vechi de 200 de ani. Este un personaj cunoscut pe plan local pentru implicarea sa în misiunea de caritate.
Din anul 2011, întreţine copiii orfani cu fondurile Bisericii şi ale enoriaşilor şi are grijă de săracii buni la învăţătură din satele judeţului. A devenit şi mai cunoscut pentru o ispravă cu totul neobişnuită în sânul Bisericii Ortodoxe Române. A sacrificat fondurile strânse pentru refacerea picturii bisericii folosindu-i pentru întemeierea unui centru destinat orfanilor şi bătrânilor abandonaţi.
Centru multifuncţional de 1 milion de euro
În 2013, preotul Partenie aduna în jur de 50.000 de euro pentru pictura bisericii, aflată într-o stare avansată de degradare. A sacrificat aspectul estetic al lăcaşului de cult în care slujeşte pentru a-şi ajuta enoriaşii aflaţi în nevoie. Până acum, a reuşit să ridice parterul şi o parte din etaj.
„Este un aşezământ multifuncţional pentru orfani şi bătrâni. Va fi structurat pe două etaje. Un etaj pentru bătrâni, altul pentru copii orfani sau pentru cei cu mare drag de învăţătură dar foarte săraci. Aici vor avea cazare, masă, sală de conferinţe, cabinete medicale şi tot ceea ce este necesar pentru îngrijirea şi ajutorarea lor“, a precizat părintele Partenie. Întregul complex ar urma să coste aproape 1 milion de euro, cu toate dotările. Fondurile vin exclusiv din donaţii.
Centrul pentru sărmani aflat în construcţie în curtea Bisericii Vovidenia FOTO Cosmin Zamfirache
Cât despre pictura la care a renunţat, preotul botoşănean spune că nu-i pare rău. „Aşa a fost lucrarea lui Dumnezeu, nu am renunţat la nimic. Bineînţeles, proritar pentru lăcaşul de cult ar fi fost pictarea, zugrăvirea dar, aşa cum spune în Evanghelie, noi nu facem decât ceea ce suntem datori să facem“, adaugă Partenie Apostoaie. Preotul spune că în 2-3 ani ar trebui să poată fi terminat acest centru multifuncţional amplasat chiar în curtea bisericii.
Copii săraci ajutaţi să meargă la şcoală
În paralel, preotul Partenie este implicat într-o altă acţiune umanitară de amploare. Din 2015, ajută anual şase copii de la ţară, buni la învăţătură, să urmeze liceul. Mai precis, şase eleve din familii foarte sărace din satele judeţului Botoşani, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, au fost aduse în municipiu şi înscrise la licee. Familiile acestora nu-şi permiteau să le întreţină şi să le plătească chiria în oraş sau rechizitele.
Preotul botoşănean a reuşit să obţină un apartament cu patru camere de la om de afaceri botoşănean, cu titlu de donaţie, şi să-l transforme într-un mini-centru social. Cele şase eleve au fost cazate în apartament, iar parohia Vovidenia, prin donaţiile enoriaşilor şi ale oamenilor darnici din judeţ, reuşeşte să le asigure mâncare zilnic, rechizite, plata utilităţilor la apartament şi inclusiv îmbrăcămintea.
Trei dintre fetele ajutate de preotul Apostoaie, alături de bibliotecara Mihaela Vamanu FOTO C. Zamfirache
Una dintre beneficiare este Valentina Pintilii. Are 17 ani şi provine dintr-o familie destrămată din satul Ripiceni. Nu avea bani să urmeze cursurile liceale, deşi avea aproape numai medii de 10. Învaţă la Liceul Pedagogic din municipiul Botoşani, are medii de 9 şi de 10 şi doreşte să devină procuror criminalist.
„Mi-a fost salvat viitorul. Nu avea mama bani să mă ţină la şcoală. Cu ajutorul părintelui Partenie am primit o familie adevărată şi o şansă în viaţă“, spune tânăra. În apartament cu fetele stă şi o angajată la Biblioteca „Mihai Eminescu“ din Botoşani, Mihaela Vamanu, cea care se ocupă şi de educaţia tinerelor.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
38 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Felicitari parintelui pentru curaj. Doamne ajuta si pt viitor !
Un preot ca acesta ar putea fi un exemplul de urmat pt toti preoti din biserica ortodoxa romana ! Din pacate preoti ca acesta sunt incomozi si sunt hartuiti de inalti prelati pt ca atrag enoriasi si nu contribuie cu fonduri grase ! De aceea multi credinciosi renunta sa mai mearga la biserici si aleg mai rar sa faca pelerinaje pe la sfinti si manastiri !
@Zamolxis - Aveti si ceva date statistice ori din nou doar cu lozinci si texte anti Biserica Ortodoxa ? Sunt in Romania ( si in Lume ) mii de astfel de preoti ortodocsi precum parintele Partenie Apostoaie , cu preocupari si rezultate privind ajutorarea copiilor proveniti din familii sarace si batranilor fara rude . De ce jigniti preotii si Biserica Ortodoxa , de ce nu incercati mai intai sa va informati corect asupra actiunilor de binefacere si caritabile ? Chiar daca veti consulta numai site-ul Patriarhiei Romane , v-ar putea edifica ! Pentru ca nu sunteti la primul comentariu de acest fel , nu ati vrea sa spuneti daca vreodata ati ajutat cu ceva un copil orfan , un copil sarac ori vreun batran fara rude ? Si altceva important : apartineti Bisericii Ortodoxe , ii cunoasteti activitatea din interior , asa incat va puteti pronunta ? P.S. Actiuni multiple de binefacere au si celelalte Biserici si Culte care functioneaza legal in Romania , in special Biserica Catolica , Biserica Greco-Catolica , Biserica Evanghelica s.a.
Bravo Parinte!!! un exemplu pt semeni!
Sărut mâna părinte!
Vezi toate comentariile (38)