Revoltă în Penitenciarul Botoşani. Deţinuţii s-au urcat pe clădirea puşcăriei, bat cu sticle în geamuri. Aceştia cer condiţii decente şi cântă imnul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul Botoşani este cuprins de răzmeriţă. O parte a deţinuţilor s-au solidarizat cu cei din Penitenciarul Iaşi şi au protestat încă de marţi seară împotriva condiţiilor din puşcărie. Revolta s-a extins în această dimineaţă, persoanele private de libertate urcând inclusiv pe acoperişul puşcăriei.

Penitenciarul Botoşani, odată de maximă siguranţă, este astăzi unul cu regim semideschis. O uriaşă clădire destinată detenţiei la marginea oraşului, într-o oază de linişte, mărginită de pădurea de la Rediu.

image

 Deţinuţii s-au urcat pe acoperişul Penitenciarului FOTO Cosmin Zamfirache

Marţi seara însă, liniştea s-a spulberat iar puşcăria de la Botoşani a explodat în scandările deţinuţilor. De la gratii, întunericul a fost tăiat de tricouri şi haine cuprinse de flăcări. La scurt timp, liniştea şi-a intrat din nou în drepturi. Părea doar o scânteie provocată în semn de solidaritate faţă de protestatari închişi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Iaşi. 

”Hoţii”, ”Vrem condiţii”

Odată cu zorii zilei de miercuri,13 iulie, linişte a fost din nou spulberată la Penitenciarul Botoşani. Deţinuţii care au fost scoşi de dimineaţă în curtea unităţii, s-au adunat într-un fel de „cuşcă” cu gratii şi plasă de la marginea unuia dintre blocurile cu celule şi scandează neîncetat, lovind amenajările de protecţie cu sticle de plastic şi cu mâinile. Au afişat şi un mesaj, scris pe un cearşeaf atârnat de una dintre ferestrele zăbrelite de la etajul 1. Scrie răspicat, anunţând şi o grevă a foamei.

image

 ”Cuşca” în care protestează deţinuţii FOTO Cosmin Zamfirache

”Greva foamei, noi nu avem viaţă, vrem dreptate”. Deţinuţii care se află închişi în celule,trag de zăbrele, scot braţele afară şi strigă sloganuri alături de ceilalţi, aflaţi în partea de jos a blocului de celule. Iniţial deţinuţii şi-au exprimat solidaritatea faţă de ceilalţi protestatari, în special faţă de cei de la Iaşi. Apoi scandările au continuat să se diversifice, deţinuţii cerând dreptate şi condiţii mai bune. „Hoţii”, ”Vrem dreptate”, ”Libertate” şi ”Vrem condiţii”, au fost cele mai strigate sloganuri. La un moment dat, conducerea penitenciarului a fost anunţată prin scandări de protestatari că ”Nu cedăm”.

image

Jandarmii sunt pregătiţi să intervină FOTO Cosmin Zamfirache

Protest pe acoperiş

Răzleţ, câte un deţinut închis în celulă a aruncat diverse obiecte vestimentare în flăcări printre gratii. Mai mult decât atât, 8 deţinuţi au reuşit să escaladeze acoperişul Penitenciarului scandând aceleaşi mesaje şi purtând un cearşeaf transformat în pancartă. Protestul de pe acoperiş a durat însă foarte puţin. Trei unităţi de intervenţie ale Jandarmeriei şi-au făcut apariţia cu mascaţi la Penitenciar, pregătiţi să intervină în orice secundă. După prânz, protestul a luat amploare, iar deţinuţii refuză mâncarea. Din datele oferite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor(ANP), 43 de deţinuţi au refuzat să vină astăzi la masă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Reacţia Administraţiei Penitenciarelor după protestele din închisori: S-a încercat identificarea unor soluţii care să răspundă problemelor semnalate

Ce tip de graţiere propune Traian Băsescu

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite