Şoferul catastrofă: şi-a falsificat plăcuţele de înmatriculare de la maşină, avea ITP-ul expirat, iar certificatul de înmatriculare fusese suspendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 23 de ani este cercetat pentru pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare şi fals în înscrisuri oficiale. Poliţiştii i-au suspendat permisul şi au ridicat plăcuţele false de înmatriculare.

Vineri, 25 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila au oprit şi legitimat un şofer, ce oprise autoturismul neregulamentar pe Calea Călăraşilor, din municipiu, cu această ocazie constatându-se că este vorba de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din judeţul Prahova.

”Cu ocazia activităţilor desfăşurate, s-a constatat că anexa inspecţiei tehnice periodice a certificatului de înmatriculare prezenta modificări în dreptul datei expirării inspecţiei tehnice periodice, ambele plăcuţe de înmatriculare erau confecţionate artizanal şi prezentau un alt număr de înmatriculare decât cel înscris în certificatul de înmatriculare”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că valabilitatea inspecţiei tehnice periodice era expirată, certificatul de înmatriculare era suspendat, iar numărul de înmatriculare folosit era atribuit unui alt vehicul.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă, în valoare de 2.030 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, fiind ridicate şi plăcuţele de înmatriculare.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare şi fals în înscrisuri oficiale.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite