Poliţiştii acţionează pentru nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic şi expuse unor situaţii de risc, precum şi pentru informarea populaţiei, a conducătorilor auto, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră pe drumurile publice. În acest context, au fost aplicate conducătorilor auto 77 sancţiuni contravenţionale, inclusiv pentru nerespectarea regulilor de circulaţie în condiţii de iarnă.
„Întrucât este în vigoare o informare meteorologică potrivit căreia vremea se va menţine rece în toată ţara, se vor înregistra temperaturi coborâte (ger noaptea şi dimineaţa) şi există riscul formării poleiului, recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, în funcţie de starea carosabilului, şi să mărească distanţa în mers” se arată în comunicatul de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.
De asemenea, poliţiştii reamintesc faptul că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive omologate antiderapante. Înainte de a porni la drum, oamenii legii recomandă călătorilor să se informeze cu privire la condiţiile meteo în vigoare, pe traseul pe care îl aleg, cu privire la orarul de zbor sau la mersul trenurilor.
Vă mai recomandăm şi
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate