Accident rutier produs pe fondul neacordării de prioritate. Două maşini s-au acroşat violent, iar o tânără a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: /obiectivbr.ro
Foto: /obiectivbr.ro

Două persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce şoferul unei maşini, marca Skoda, a pătruns într-o intersecţie din Brăila fără să acorde prioritate.

Sâmbătă noaptea, pe 15 iunie, a avut loc un accident rutier în Brăila, la intersecţia străzilor Griviţei şi Şcolilor.  Şoferul unei maşini, marca Skoda, un tânăr de 21 de ani, a pătruns în intersecţie fără să se asigure, acroşând violent un alt autovehicul, marca BMW, care circula regulamentar.

În urma impactului, autoturismul, marca  Skoda, a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit un pieton, o tânără de 20 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni.   Tânăra şi şoferul BMW-ului au ajuns la spital, unde au primit îngrijiri medicale.

Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind zero. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite