Alertă de pestă porcină africană la Brăila: 7 noi focare, confirmate în doar 48 de ore. Peste 1.600 de porci, ucişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Cinci dintre focarele identificate şi confirmate sunt pe raza localităţii Jirlău, iar celelalte două la Baldovineşti şi Şuţeşti. Numărul de focare din ultimele 10 zile a ajuns, în judeţul Brăila, la 12. De la începutul anului, au fost înregistrate în judeţ peste 50 de noi cazuri de pestă porcină africană, fiind ucişi peste 20.000 de porci.

Pesta porcină africană (PPA) pare să fi scăpat de sub control, din nou, în judeţul Brăila. Cel mai nou caz a fost confirmat luni, 2 septembrie, la Baldovineşti, după ce cu doar o zi înainte fuseseră confirmate ale şase focare în localităţile Jirlău (5) şi Şuţeşti (1).

În total, în cele şapte focare, s-a dispus asomarea preventivă a peste 1.600 de de animale din curţile oamenilor, operaţiunea fiind în curs de finalizare în cursul zilei de marţi, 3 septembrie.

„S-a dispus sacrificarea preventivă a 700 de animale la Jirlău, 830 la Şuţeşti şi 137 la Baldovineşti, dar pentru ultimul UAT se aşteaptă ordinul de prefect, pentru că abia s-a aflat de Baldovineşti”, a declarat, luni, medicul veterinar Marian Lepădatu, din cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară Brăila. 

Trebuie menţionat că în ultimele 10 zile au fost confirmate în judeţul Brăila 12 noi focare de PPA, în afara celor şapte la care am făcut referire fiind cinci focare în localităţile Traianu, Romanu şi în satul Batogu din comuna Cireşu. În total, în cele trei localităţi aminite au fost eutanasiate în scop preventiv peste 1.000 de animale.

Interesant este că la Romanu operaţiunea de stingere a focarului a stârnit controverse. După cum s-a putut observa dintr-o serie de fotografii postate de localnici pe reţelele de socializare, unele persoane din echipa de intervenţie aveau echipamentele rupte, nu foloseau încălţăminte adecvată, iar foliile de pe utilajele care ridicau cadavrele animalelor lipseau. 

Neregulile au fost puse pe seama autorităţilor locale, motiv pentru care pentru care conducerea DSVSA Brăila a anunţat că va dispune măsuri de sancţionare a Primăriei Romanu.

De la începutul anului, au fost înregistrate în judeţul Brăila peste 50 de noi focare de pestă porcină africană, fiind ucişi peste 20.000 de porci.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite