Brăila

articolul anterior articolul urmator

Asistentul care droga şi viola pacientele în spital, plasat în arest la domiciliu

0
20 Dec 2017 15:24:23
Autor: Valentin Trufasu
Viorel Milcu este dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă Foto: obiectivbr.ro
Viorel Milcu este dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă Foto: obiectivbr.ro

Curtea de Apel Galaţi l-a plasat în arest la domiciliu pe Viorel Milcu, asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare pentru viol de prima instanţă.

Viorel Milcu (60 de ani), care a scandalizat opinia publică din Brăila în  2015 după a ieşit la iveală faptul că ar fi violat zeci de paciente, a fost plasat pe 12 decembrie în arest la domiciliu de Curtea de Apel Galaţi. Poliţiştii au făcut descoperirea şocantă după ce o adolescentă internată pe secţia Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila îl reclama atunci pe cadrul medical pentru viol.

Fapta s-ar fi petrecut chiar în salonul unde tânăra de 17 ani era internată, după ce asistentul medical i-a administrat un medicament care i-a indus o stare de somn. Iniţial, părea că asistentul medical ar fi fost victima unei reclamaţii mincinoase, mai ales după ce s-a aflat că  tânăra ar fi întreţinut raporturi sexuale cu prietenul său şi s-ar fi temut să le spună părinţilor.

"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", declara medicul Mihail Iugulescu, director la acel moment al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Asistentul medical chiar s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta. După două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau, de fapt, întemeiate. ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată”, au concluzionat anchetatorii.

Şase ani de închisoare şi daune morale de mii de euro

În urma audierilor, poliţiştii au stabilit ce se întâmplase. “În jurul orei 1.55, părinţii victimei au ieşit din salon şi au plecat spre locuinţă, iar pe culoar s-au intersectat cu inculpatul, fiind observaţi de acesta. După aproximativ 10 minute, inculpatul a intrat în salon şi i-a administrat persoanei vătămate, pe cale intravenoasă, prin branulă, o substanţă injectabilă fără a-i spune denumirea acesteia. Pe perioada administrării medicamentului, inculpatul a intrat într-un dialog cu minora, întrebând-o, printre altele, dacă şi-a început viaţa sexuală. Înainte de finalizarea injectării substanţei, persoana vătămată a simţit o stare de somnolenţă, fiind pe puctul de a adormi, lucru care, probabil, s-a şi realizat pentru scurt timp.

La un moment dat, persoana vătămată a simţit şi observat una din palmele inculpatului pe obrazul său şi cealaltă pe braţul drept, încercând să o tragă spre direcţia în care era poziţionat, respectiv pe partea dreaptă a patului. Persoana vătămată s-a opus, dar a fost cuprinsă cu braţele de inculpat şi întoarsă într-o parte, la marginea patului. Inculpatul i-a tras persoanei vătămate pantalonul de pijama şi chilotul, până în zona inferioară a coapselor, după care a întreţinut un raport sexual normal cu aceasta, iar pe timpul actului sexual a făcut către ea afirmaţia «văd că îţi place şi ţie!». În tot acest timp, victima s-a simţit inertă, incapabilă să reacţioneze sau să ceară ajutor. La un  moment dat, persoana vătămată a simţit că inculpatul a încetat raportul sexual, şi-a ridicat pantalonul, după care a întors-o cu privirea în sus şi i-a ridicat, în grabă, pantalonul de pijama şi chilotul, a stins lumina de veghe a camerei şi a părăsit salonul, închizând uşa de acces”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Suspectând că nu era un caz singular, poliţiştii au demarat o serie de verificări, constatând că asistentul medical îşi făcuse un obicei din violarea pacientelor internate pe secţia unde muncea, după ce în prealabil le administra medicamente cu care le inducea o stare de somn. 

“Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”, susţin procurorii.

Poliţiştii au audiat zeci de paciente care s-au internat pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu 2010, toate confirmând comportamentul asistentului medical. Judecătoria Brăila l-a condamnat pe 23 octombrie la şase ani de închisoare cu executare, fiind obligat să-i plătească adolescentei daune morale de 10.000 de euro alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila. Bărbatul a făcut recurs, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, care în prezent l-a plasat pe asistent în arest la domiciliu.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările