Au încheiat petrecerea de Paşte la Urgenţă, cu feţele „sparte” şi cu mâinile în gips

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Spitalul Judeţean de Urgenţă, luat cu asalt de pacienţi
Brăila: Spitalul Judeţean de Urgenţă, luat cu asalt de pacienţi

Prima şi a doua zi de Paşte au fost unele „bogate", pentru unii brăileni, în agresiuni. Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor au şi acum mult de lucru cu zecile de pacienţi care au ajuns la spital cu feţele stâlcite.

În seara primei zile de Paşte, la ora 19.30, cazul a doi tineri din Victoria, care s-au „luptat" întâi cu alcoolul şi apoi cu pumnii, a necesitat atât intervenţia ambulanţierilor, cât şi a poliţiştilor de la Judiciar şi Ordine Publică.
Bătaia de după

Doi prieteni au transformat seara de Paşte într-una de coşmar, graţie licorilor bachice îngurgitate în exces. Ca la un semn, Adrian Albu, de 33 de ani, l-a încolţit pe amicul de pahar Marian Prescan, de 33 de ani, i-a aplicat zeci de pumni şi picioare, după care l-a abandonat pe câmp, la marginea unei păduri din Victoria.
Bărbatul de 33 de ani a fost dus la spital de alţi amici, iar verdictul medicilor a fost prompt: traumatism cranio-facial acut deschis cu dublă fractură de mandibulă.

„În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele celui identificat ca autor al faptei, iar în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale se va stabili încadrarea juridică", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

În zilele de Paşte s-au înregistrat şi câteva accidente soldate cu rănirea uşoară a unor persoane. Au fost şi situaţii când şoferii imprudenţi s-au autoaccidentat şi au ajuns la spital pentru a-şi pune mâinile sau picioarele în gips.

Loviri în cascadă

Un alt caz care a intrat în scriptele medicilor şi ale poliţiştilor s-a consumat luni dimineaţa, în jurul orelor 8.00, când ambulanţa şi duba Poliţiei au pornit cu sirenele în funcţiune spre Zăvoaia, acolo unde, alţi doi indivizi s-au luat la bătaie.
Lui Sorin Tatu, de 29 de ani, i s-a „căşunat" pe consăteanul lui Gheorghe Grigore, de 28 de ani, şi l-a snopit în bătaie.

„Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire", a adăugat inspectorul Jenel Şogor.

Surse din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă ne-au confirmat faptul că, în zilele de Paşte, brăilenii au fost mai mult agresivi, decât mâncăcioşi.

„În noaptea de 3 spre 4 aprilie nu am avut solicitări la indigestii sau alte probleme cauzate de consumul excesiv de alimente, însă am avut zeci de solicitări la agresiuni. Au fost multe încăierări soldate cu victime", a susţinut dispecerul de serviciu de la Ambulanţă.

UPU, luat cu asalt

Veşti asemănătoare au venit şi de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean. Doctoriţa Ciuntu, care este, astăzi, de gardă, ne-a spus că sunt multe cazuri „cu patologie diversă": „UPU arată ca un dispensar care trebuie să rezolve chiar şi cazurile unor cronici. În unele cazuri, părinţii s-au plâns copiilor veniţi acasă de sărbători de starea de sănătate, iar copiii i-au adus pe părinţi la noi".

O altă explicaţie a numărului mare de cazuri sosite la Urgenţă ar fi aceea că, în aceste zile, medicii de familie sunt liberi şi bolnavii cronici n-au ezitat să beneficieze de o consultaţie gratuită la UPU.
Comentaţi aici situaţia şi povestiţi-ne cazuri asemănătoare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite