Autorităţile din Brăila acordă câte 1.000 de lei pentru fiecare nou-născut. Ce condiţii trebuie să îndeplinească părinţii pentru a primi banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Consiliul Local Brăila a aprobat un proiect de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru primele două naşteri. Stimulentul se va acorda după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al municipiului Brăila.

Miercuri, 29 aprilie, Consiliul Local Brăila a aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru primele două naşteri.

Condiţiile pentru acordarea stimulentului în valoare de 1.000 de lei sunt următoarele:

- se va acorda doar pentru primele două naşteri;

- în cazul naşterilor gemelare sau de multipleţi se va acorda pentru fiecare copil;

- ambii părinţi trebuie să aibă domiciliul în municipiul Brăila stabilit cu cel puţin 6 luni înainte de data naşterii;

- să nu aibă datorii la bugetul local;

- cererea se va depune în cel mult o lună de la dată naşterii.

”Am susţinut proiectul iniţiat de doamna consilier Rădulescu şi după discuţiile cu Direcţia Finanţelor Publice Locale, am demarat procedura de aprobare. Primăria municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii. Stimulentul se va acorda după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al municipiului Brăila”, a scris primarul Marian Dragomir pe pagina sa de Facebook.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite