Brăila: 25, respectiv 16 ani de puşcărie pentru părinţii ucigaşi din Romanu. Procurorii: „Pedepsele sunt justificate!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziua în care mii de brăileni prăznuiau Izvorul Tămăduirii, judecătorii de la Tribunalul Brăila, neîndurători, îi condamnau pe autorii crimei de la Romanu, Viorel Dragomir şi Mirela Smadu, la ani grei de închisoare.

„Mirela Smadu şi Viorel Dragomir au fost trimişi în judecată pentru omor calificat. Au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, însă cererea le-a fost respinsă. Ambii şi-au recunoscut vinovăţia şi au beneficiat de reducerea cu o treime a pedepsei, potrivit legii. Femeia a primit, în final, 25 de ani de închisoare, pentru rele tratamente aplicate minorului şi omor calificat, iar bărbatul 16 ani şi 8 luni de închisoare", a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Vasilica Roş.

image

Mirela Smadu şi Viorel Dragomir l-au maltratat cu cruzime pe minorul Petruş Stelică Smadu, de 3 ani şi jumătate, timp de patru luni.

Ei l-au bătut zilnic, l-au înfometat, l-au aruncat gol în zăpadă, l-au silit să doarmă în şezut, pe oliţă şi l-au ars cu un cui înroşit în foc. Copilul a murit în chinuri, în ziua de Bobotează, 6 ianuarie 2011.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, procuror Marinela Coşniţă, ne-a declarat: „Pedepsele sunt justificate. La individualizarea lor s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, determinate de modul de producere şi de mijloacele folosite. Fapta celor doi a adus atingere celui mai important atribut al persoanei, viaţa".

Părinţii ucigaşi au dreptul să declare apel împotriva sentinţei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite