Brăila, gazda primitoare a poeţilor din Balcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 23-24 septembrie, la Brăila se va desfăşura cea de-a X-a ediţie a Festivalului Poeţilor din Balcani, România - Turcia, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila şi Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sud-Est.

Festivalul dedicat poeţilor s-a întins pe durata unui deceniu, debutând cu prima ediţie în 2007. Scopul manifestării este de a iniţia un dialog intercultural între literaturile balcanice, invitând în fiecare an reprezentanţi ai ţărilor din regiune pentru a-şi promova cultura şi creaţiile literare.

Festivalul se desfăşoară la Sala „Fănuş Neagu” a Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati”, deschiderea fiind vineri, 23 septembrie, începând cu orele 17.00. Manifestarea este moderată de Dragoş Adrian Neagu, directorul instituţiei gazdă. Alături de oaspeţii turci Firdevs Buzuzkates şi Hasan Ozturk participă poeţi din ţară şi de la cenaclurile brăilene. Pe parcursul celor două zile vor avea loc lansări de carte, recitaluri de poezie, momente muzicale, dezbateri cu referiri speciale la literatura contemporană română şi turcă.

În cadrul evenimentului se vor acorda următoarele premii: Premiul Balcanica pentru Poezie românească, Premiul Balcanica pentru Poezie turcă, Premiul Opera Omnia, Premiul pentru traducere în limba română a poeziei din Turcia şi Premiul Bibliotecii Judeţene "Panait Istrati" pentru contribuţia la dezvoltarea teoretică a conceptului de balcanism în cultură. 

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite