Brăila: Poliţiştii l-au adus din Franţa şi depus după gratii pe ultimul membru al clanului Pleşcan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimul membru al clanului Pleşcan a fost prins şi arestat
Ultimul membru al clanului Pleşcan a fost prins şi arestat

Ieri seara autorităţile franceze şi predat unei escorte din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Inspectoratului General al Poliţiei Române pe numitul Marian Pleşcan de 22 de ani din municipiul Brăila. Acesta era urmărit la nivel internaţional, la solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, întrucât se sustrăgea măsurii arestării preventive pentru trafic de persoane .

Brăileanul a fost preluat de pe Aeroportul „Henri Coandă" Bucureşti de o escortă din cadrul Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigatii Criminale Brăila şi prezentat Tribunalului Brăila care a confirmat măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile.

Reamin că în anul 2009, Constantin Pleşcan (54 de ani), zis "Raj" şi-a transformat familia într-un grup infracţional deosebit de periculos.Împreună cu soţia, copiii şi alte două cunoştinţe, a racolat persoane handicap pe care le trimitea în Franţa, le obliga să cerşească şi le lua apoi banii obţinuţi.
Constantin Pleşcan era cel care coordona afacerea, în timp de soţia sa, Liontina de 51 de ani şi fiii lor, Cătălin de 31 de ani, Gheorghiţă de 23 de ani, zis "Nandu", Robert de 33 de ani şi fiul cel mic Marian de 22 de ani. În clan au fost incluşui şi ginerele lui Constantin, Romeo Ilie Pleşcan de 29 de ani, zis "Jumară", şi verii Marian Cristea de 32 de ani zis "Pârţea" şi Veronica Mavroian de 20 de ani, concubina lui Gheorghiţă Pleşcan, care se ocupau de racolarea şi supravegherea cerşetorilor.

În luna mai a acestui an poliţiştii şi procurorii DIICOT au destructurat reţeaua după ce au interceptat un microbuz cu 20 de persoane cu dizabilităţi fizice care urmau să ajungă în Franţa unde clanul îi exploata înn folos propriu.

În afara lui Marian cel adus cu cătuşe,gratis, din Franţa toţi ceilalţi membrii ai reţelei sunt deja după gratii.

Singurul care mai respiră aerul occidentului, dar dintr-o celulă a închisorii din Lourdes, este chiar capul reţelei condamnat pentru alte fapte penale în Franţa. După ce va ispăşi acolo pedeapsa pentru care a fost condamnat de autorităţile franceze va fi extrădat în România unde va executa condamnarea pentru faptele comise în ţară.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite