Brăila: Sechestru pe casă, pentru o „gaură” de 154.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Mantale, în vârstă de 72 de ani, fost administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 166 Brăila, a fost cercetat şi trimis în judecată, pentru delapidare şi neglijenţă în serviciu.

„În calitate de administrator al AP 166 Brăila, inculpatul şi-a însuşit suma de 80.032 lei din gestiunea asociaţiei, în perioada ianuarie 2004 - mai 2009. Totodată, prin îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor de serviciu, cu ştiinţă, acesta a cauzat un prejudiciu suplimentar de 74.860 lei", precizează procurorul Gheorghe Velea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Şi preşedintele asociaţiei are dosar

Pensionarul necinstit nu va merge singur în faţa instanţei de judecată. În acelaşi dosar penal, a mai fost anchetat şi deferit justiţiei Gheorghe Plopeanu, de 64 de ani, preşedintele Asociaţiei de Proprietari 166. Plopeanu este acuzat de neglijenţă în serviciu.

„Nu şi-a îndeplinit atribuţiunile privind verificarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi realizarea contractelor angajate de terţi", precizează reprezentantul acuzării.

Plângerea AP 166 Brăila a fost formulată pe data de 10 mai 2009 şi depusă la Parchetul de pe lângă Judecătorie.

Iniţial, se reclamase o „gaură" de 237.366 lei.

Expertiza contabilă efectuată ulterior a stabilit, însă, un prejudiciu de 154.899 lei, imputabil celor doi inculpaţi.

Administratorul a negat că ar fi sustras bani din gestiune, însă a fost de acord cu rezultatele expertizei contabile.

Ultimul cuvânt aparţine, însă, instanţei de judecată.

Între timp, Parchetul a instituit sechestru asigurator pe apartamentul administratorului necinstit.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite