Brăilean urmărit la nivel european, reţinut de poliţişti. Este căutat de autorităţile italiene pentru tâlhărie şi ameninţare cu o armă albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 47 de ani a fost reţinut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi în vederea extrădării după ce pe autorităţile judiciare din Italia au emis pe numele său un mandat european de arestare.

Joi, 16 ianuarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Brăila au organizat o acţiune, pe raza municipiului, în vederea depistării persoanelor ce se sustrag de la punerea în executare a unor mandate de arestare.

”Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Brăila, pe numele căruia, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie şi ameninţare cu o armă albă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Brăileanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care dispus, faţă de acesta, măsura reţinerii, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite