Brăilenii sunt amendaţi pe bandă pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

21 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport au fost sancţionate contravenţional într-o singură zi cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei.

Luni, 17 august, poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au desfăşurat o serie de verificări în zone aglomerate, dar şi în trafic, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

”Au fost verificate societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe. De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni de verificare şi în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar şi în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au controlat mai multe societăţi comerciale, au legitimat 65 de persoane, au controlat 151 de vehicule, dintre care 121 de mijloace de transport în comun, mijloacele ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă şi taxiuri, fiind testaţi cu aparatul etilotest 24 dintre şoferi.

Oamenii legii au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 de lei, dintre care 19 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 12 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 6 la Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi 2 la alte acte normative. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut două permise de conducere şi două certificate de înmatriculare.

Poliţiştii brăileni, împreună cu poliţiştii locali, au acţionat şi în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.  Cu această ocazie, au fost depistate 21 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, fiind aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.000 de lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite