Care sunt locurile publice unde poţi fi amendat dacă consumi băuturi alcoolice. Se sancţionează şi servirea de alcool persoanelor aflate în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii brăileni şi-au continuat şi astăzi campania de informare ”100 de zile de mesaje preventive”, aceştia oferind informaţii legate de legislaţia în domeniu consumatorilor de alcool, dar şi proprietarilor de localuri unde se servesc băuturi alcoolice.

Potrivit art. 2, pct. 21,22 şi 23 din legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

-desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor, cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;

-servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;

-consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite