Cel mai mare producător agricol din România a donat Spitalului de Urgenţă din Brăila un aparat PCR Realtime pentru depistarea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aparatul PCR Realtime donat de compania agricolă Foto: ?Francisk Chiriac/Facebook-pagina personală
Aparatul PCR Realtime donat de compania agricolă Foto: ?Francisk Chiriac/Facebook-pagina personală

Donaţia a fost făcută de către compania agricolă Al Dahra, care pe lângă aparatul de depistare a noului coronavirus a achiziţionat şi 1.700 de teste.

Cel mai mare producător agricol din România, compania Al Dahra, a achiziţionat un aparat PCR Realtime pentru Spitalul de Urgenţă din Brăila, iar donaţia a ajuns joi, 30 aprilie, la unitatea medicală.

Anunţul a fost făcut de Francisk Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, care speră ca în perioda imediat următoare laboratorul spitalului să fie acreditat de către Direcţia de Sănătate Publică şi Comisia de Acreditare pentru a putea fi începute testările.

”A venit primul aparat de testare la Brăila. Aparatul PCR REALTIME primit astăzi ca donaţie din partea «Agricost» by «Al Dahra», întregeşte investiţia făcută de Consiliul Judeţean Brăila prin Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila în laboratorul de biologie moleculară, locul în care se vor face testele Covid-19. Săptămâna viitoare personalul medical va participa la o nouă instruire şi sperăm că Direcţia pentru Sănătate Publică şi Comisia de Acreditare să urgenteze emiterea acreditării laboratorului astfel încât să dăm drumul la testări în cel mai scurt timp. Aparatul a venit dotat cu 1.700 de teste, iar Spitalul Judeţean deja are semnat un Acord Cadru pentru achiziţionarea a încă 6.000 de teste. Se vor testa persoane conform metodologiei de supraveghere INSP actualizată la zi. Transmit încă o dată mulţumiri către «Agricost» by «Al Dahra», cel mai mare producător agricol din România, pentru implicare şi contribuţie în lupta împotriva coronavirusului”, a declarat Francisk Chiriac.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite