Conacul Orezeanu, locul din mijlocul Bărăganului unde veneau să petreacă miniştrii României interbelice, a ajuns o ruină a nimănui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Undeva în mijlocul Bărăganului, lângă comuna brăileană Traian, se pot vedea astăzi ruinele unui conac boieresc care şi-a trăit perioada de glorie între cele două războaie mondiale. Toată protipendada României venea aici să participe la partide de vânătoare şi petreceri pantagruelice. Acum, toate acestea sunt amintiri intrate în legendele locului.

Conacul a fost construit de un mare moşier, pe nume Filip Orezeanu care avea proprietăţi în mai multe judeţe, printre care şi Brăila. La începutul secolului XX, marele boier s-a hotărât să îşi construiască un conac în câmp, lângă satul Traian, într-un loc uşor accesibil, fiindcă prin apropiere trecea calea ferată. Clădirea, care ieşea în evidenţă nu atât printr-un stil arhitectonic foarte complicat, cât prin decoraţiunile de ceramică de pe zidurile exterioare, avea destinaţie de casă de vacanţă. Se spune că familia boierului Orezeanu i-a avut ca invitaţi aici, printre alte nume sonore, pe fostul ministru de externe Nicolae Titulescu, fostul prim-ministru Armand Călinescu.

Camerele conacului erau dotate cu mobilier de lux, slugile trudeau ca să le fie doamnelor şi domnilor şederea cât mai plăcută, în grajduri erau disponibili cai de rasă pentru plimbări pe înserat, iar în zilele fierbinţi de vară se putea înota într-o piscină de dimensiuni generoase. Exista o cramă amenajată într-o movilă de pământ, iar într-un pavilion din fier forjat se puteau purta discuţii lejere, la o cafea şi o chesea cu dulceaţă. Curtea conacului arăta a grădină englezească. O fântână arteziană şiroia în zilele de vară, iar diferite specii de flori exotice încântau vizitatorii din jardiniere de piatră în formă de lalele.

Asta a fost până după cel de-al doilea război mondial. Declinul a început când casa a fost sechestrată de Armata Roşie, care şi-a amenajat acolo un punct strategic de observaţie, dată fiind apropierea de calea ferată. Între timp, familia Orezeanu luase mobila şi tot ce s-a mai putut lua şi fugise în străinătate.

În timpul regimului comunist, clădirea a servit drept sediu al Secţiei Mecanizată a Agriculturii Traian. Aşa se explică şi culoarea galben-spălăcit de pe exteriorul zidurilor. Dar, în afară de acea culoare standard din timpul regimului comunist, conacul a fost păstrat cu grijă.

conacbr1

Ruinele conacului Orezeanu, pierdute în mijlocul Bărăganului   FOTO Florentin Coman

"Existau patru camere mari şi trei mai mici, plus holul care avea pereţii pictaţi. La subsol se amenajase o cantină. Grajdurile erau în picioare, crama la fel. Totul se păstrase aşa cum lăsaseră cei din familia Orezeanu", îşi aminteşte Nicuşor Abăseacă, primarul Comunei Traian, care a lucrat vreme de 13 ani la fosta SMA.

Dezastrul adevărat a început pentru conacul Orezeanu pe la mijlocul anilor '90, când "Agromec" Traian, urmaşa SMA din localitate, a intrat în faliment. Tot cam atunci, un urmaş al familiei Orezeanu, Ion Cristescu Orezeanu, stabilit în Elveţia, a revendicat atât conacul cât şi circa 170 de hectare din zona Traian. După ce Cristescu Orezeanu a răposat, în urma lui au apărut numeroşi moştenitori, care au început să îşi dispute această proprietate.

Nici până la ora actuală nu se ştie cu precizie cine este proprietarul conacului, sau mai exact a ceea ce a rămas din el. Doar câteva ziduri mai stau în picioare, în rest totul a fost distrus de hoţii de

cărămidă. Grajdurile nu mai sunt, crama nu mai există, jardinierele de piatră au fost sparte şi ele pentru a li se fura armătura metalică, chioşcul din fier forjat s-a numărat printre primele victime ale „lăcustelor" care au profitat de faptul că proprietatea aceasta n-a fost păzită de nimeni.

Legenda castelului din Macea: un grof cântă la pian într-o cameră misterioasă

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite