Brăila

articolul anterior articolul urmator

Doi brăileni daţi de gol că lucrau la negru, după ce au făcut treabă de mântuială la un client. Acum sunt judecaţi pentru evaziune fiscală. Prejudiciul: 97 şi 75 lei

7
20 Jan 2017 13:32:05
Autor: Florentin Coman

Doi meseriaşi care s-au tocmit cu o familie din oraşul brăilean Ianca pentru o lucrare de hidroizolaţie a unui acoperiş au încăput pe mâna organelor de anchetă, din cauză că au făcut treabă de mântuială. Nu calitatea lucrării îi interesează, însă, pe anchetatori, ci faptul că cei doi au nu au tăiat factură, făcând astfel evaziune fiscală.

Astfel, Cornel Gherman, în vârstă de 28 de ani, şi Zamfir Podaru, de 33 de ani, vor fi judecaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii bunului/sursei impozabile (art. 9, alin. 1, lit. a din Legea nr. 241/2005).

Potrivit anchetatorilor, în ziua de 9 decembrie 2015, Anastasia Bute s-a adresat Poliţiei Oraşului Ianca, reclamându-i pe cei doi meseriaşi. Femeia le-a spus poliţiştilor că, în cursul lunii octombrie 2015, i-a plătit cu 450, respectiv 350 lei, ca să efectueze lucrări de hidroizolaţii la locuinţa sa, însă lucrările au fost făcute prost.

“În cursul lunii octombrie 2015, Bute Anastasia, având probleme cu acoperişul locuinţei, a convenit cu inculpaţii Gherman Cornel şi Podaru Zamfir să-i efectueze lucrări de hidroizolaţie la imobilul situat în oraşul Ianca, pe strada Sărăţeni. Cei doi au desfăşurat lucrările în calitate de persoane fizice, primind drept remuneraţie suma de 450 lei - Gherman şi 350 lei - Podaru. Deşi au obţinut aceste venituri, cei doi inculpaţi nu au efectuat demersurile necesare pentru a le declara către Serviciul Fiscal Orăşenesc Ianca, sustrăgându-se, astfel, de la plata obligaţiilor fiscale aferente”, precizează anchetatorii.

Întrucât cei doi inculpaţi nu deţineau firmă de construcţii sau prestări servicii şi efectuaseră lucrările respective în calitate de persoane fizice neautorizate, fără să declare la Fisc veniturile obţinute, au fost puşi sub acuzaţie şi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În conformitate cu legile în vigoare, Cornel Gherman ar fi trebuit să achite suma de 97 de lei, din care 72 lei impozit pe venit şi 25 lei contribuţii asigurări sociale de sănătate, iar Zamfir Podaru 75 lei, adică 56 lei impozit pe venit şi 19 lei contribuţii asigurări sociale de sănătate.

Ambii inculpaţi au achitat între timp sumele datorate bugetului de stat, însă cum maşinăria Justiţiei s-a urnit deja, nu au scăpat de acuzaţii şi de dosar penal. Zamfir Podaru nu putut fi audiat în calitate de suspect sau de inculpat, deoarece este plecat la muncă în străinătate.

Citiţi şi

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

ADani
20.01.2017, 16:09:19

Nu vreau sa apara nici treaba de mantuiala, nici evaziunea insa la ora actuala, firmele mari (nu doar multinationale) scot miliarde de euro din Romania fara a fi impozitati. De manarii nu TVA intre firme nici nu mai vorbesc. Sper sa fie achitati!

+1 (3 voturi)
commikilla
20.01.2017, 17:06:44

Lol. Ce tara idioata.

+2 (2 voturi)
M Costi
20.01.2017, 18:03:15

"...evaziune fiscală.... 97 şi 75 lei..." ? De-asta e saracie in Romania , astfel de rechini financiari fraudeaza masiv Bugetul de stat ! La puscarie cu ei , minim 15-20 de ani de inchisoare si sa nu prinda nicio lege a gratierii sau amnistiei . (E clar , sunt oamenii PSD-ului , chititi pe furat si coruptie) Dna Codruta i-ati luat in colimator ?

+2 (4 voturi)
Cel Mare Scarambeu
20.01.2017, 21:34:11

Da domnule Costica,daca e lege ea trebuie aplicata.Punct.Faptul ca e mica sau mare evaziunea nu mai conteaza.

-2 (4 voturi)
Stan Toma
21.01.2017, 07:28:53

Este rușinos. Doar o minte creată poate născoci asemenea "reclamatii" . Oamenii ăștia așa supraviețuiesc, taie lemnele, dau zăpada, fac cumpărături pentru cei cu probleme de mobilitate etc.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (7)