Din colecţia Adevărul: Cuvinte care nu s-au spus despre regretatul scriitor Fănuş Neagu

Fănuş Neagu

Demarăm astăzi o serie de articole "Din colecţia Adevărul" care, în timp, au ţinut primele pagini ale publicaţiei noastre şi care aduc un plus de informaţie, de inedit. Astăzi: Cuvinte care nu s-au spus despre regretatul scriitor brăilean Fănuş Neagu. Urmăriţi un interviu complet, realizat, cu câteva săptămâni înainte ca scriitorul să se stingă.

Scriitorul, romancierul şi dramaturgul Fănuş Neagu, care a murit în mai 2011, din cauza unui cancer, a fost unul dintre cei mai talentaţi autori contemporani, care va rămâne în memoria cititorilor cu volume precum "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe" sau "Dincolo de nisipuri".

Profil
NĂSCUT: 5 aprilie 1932, Gradiştea, Brăila
STUDII: Liceul Militar Iaşi, Şcoala Pedagogică Bucureşti, Facultatea de Filologie Bucureşti, studii neîncheiate
OCUPAŢIE: Scriitor
FAMILIE: Căsătorit, o fiică

Fănuş Neagu: Scriitorul care s-a tutuit cu sfinţii

Coleg cu Nicolae Labiş şi Radu Cosaşu, Fănuş Neagu a învăţat să caute frumoşi nebuni, cu mână sigură, de la Sadoveanu, Panait Istrati şi Vasile Voiculescu.

Despre Fănuş Neagu nu poţi să scrii decât cu sentimentul că spui vorbe care nu-s ale tale, ci ale lui, ale marelui scriitor. Este, la rându-i, "un frumos nebun" care a vorbit cu oamenii, dar s-a tutuit cu sfinţii.
O recunoaşte cu o seninătate aparte care te face să-ţi pui condeiul pe birou şi să taci. Să laşi ascultarea să fie o a doua natură a ta.

"Zulufi de lampă verde"

"În tinereţe vorbeam cu oamenii, mă tutuiam cu sfinţii şi eram ferm convins că toţi salcâmii de pe Strada Mare a Brăilei împrumută dimineaţa umbră de om. În acele vremuri ştiam să cobor fluierând de pe Vârful cu Dor, în fiecare clipă mă bătea vântul cu lună plină şi mă aşteptau la fiecare colţ domniţe cu zulufi de lampă verde", ne încântă Fănuş Neagu.

"Poartă-te ca un intelectual"

L-am găsit prin telefon, între două vizite la spital, prin intermediul fiicei sale, Anita.
"Eu sunt idiot din punct de vedere tehnic, vorbeşte cu Anita!", ne-a spus scriitorul. I-am trimis Anitei un set de întrebări cărora, după o săptămână, Fănuş Neagu le-a răspuns, tot între două spitalizări.
De altfel, într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia, din rezerva sa de la Elias, în luna aprilie, Fănuş Neagu răspundea cu o sinceritate frapantă la întrebarea "Care-i diagnosticul?": "Cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm".

Copil năstruşnic

Născut în localitatea brăileană Gradiştea într-o familie de ţărani, a învăţat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal, şi-a continuat studiile între 1944 şi 1948 la liceul militar, întâi în Iaşi, apoi în Câmpulung Muscel.
A urmat apoi Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al Şcolii de Literatură "Mihai Eminescu", fiind coleg de generaţie cu Labiş şi Cosaşu.
Între 1954 şi 1957 a învăţat la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar, din motive pe care nu ni le-a dezvăluit, nu şi-a încheiat studiile. A debutat în 1954 cu povestirea "Duşman cu lumea", în revista "Tânărul scriitor".
A iubit şi iubeşte Bărăganul într-un fel aparte. Dovadă stau scrierile "Ningea în Bărăgan", "Cantonul părăsit", "Vara buimacă". Cât despre ciulinii Bărăganului...
"Am avut norocul ca, născându-mă în golful cu grâu şi fum aromat din nordul Bărăganului şi din ceairul Brăilei, să-ntâlnesc şi să leg prietenie pe viaţă cu mulţi visători şi nebuni frumoşi. Erau şi sunt din satul meu, erau şi sunt din Brăila, erau şi sunt din Galaţi, oraş în care am terminat Şcoala normală şi în care ţipam seara pe străzi un distih din Barbu Nemţeanu: Galaţi, cumplit oraş de negustori, În tine stă poetul ca-n Sodoma...".
Întrebat unde ar fi vrut să se nască, dacă nu s-ar fi născut în România, Fănuş Neagu a răspuns fără ezitare: „La Istanbul sau Smirna, la Paris, la Lisabona sau la Florenţa".

Ce-i place
E o întrebare din tinda raiului, pusă din pragul iadului. Îmi plac toate cărţile pe care le-am scris şi-mi plac mai ales povestirile, pentru că atunci cuvântul era în mine tânăr şi proaspăt şi plin de toate valenţele şi îndrăznelile speranţei. Mai direct, îmi plac mult povestirile "Dincolo de nisipuri", "Vară buimacă", "În stepă", "Doi saci de poştă" şi "Ningea în Bărăgan".
Ce nu-i place
Nu-mi place că scriitorii nu sunt valorizaţi. Scriitorii, foarte mulţi dintre ei, se află în pragul deznădejdii. La fel şi toţi oamenii de mare cultură. Şi, de altfel, aproape toţi oamenii României.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Mai căutaţi "frumoşii nebuni ai marilor oraşe"?
Am făcut un jurământ din copilărie să-i găsesc şi-am avut norocul ca aproape în fiecare zi a vieţii mele să dau peste ei. Săptămânile în care nu-i găsesc sunt lipsite de inteligenţă şi bolnave.
De ce, maestre?

Adevărul este c-am învăţat să-i caut cu mână sigură împins de Sadoveanu, de Istrati, Voiculescu. Ascultaţi aici! Era într-un septembrie vechi (de aur, de cerbi şi de clopote subpământene) şi a venit o noapte adâncă şi ascultam, sub malul surpat al Dobrogei vechi, în vadul prin care trec oierii cu turmele la iernat, vântul venit din spinării şi din adâncul stepei de la Caranasuf.
În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea", în revista „Tânărul scriitor". În anul 1959 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan", volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit".
În anul 1960 publică „Somn de la amiază", iar în 1962 „Dincolo de nisipuri". În anul 1967 publică „Vara buimacă", iar în 1968 „Îngerul a strigat", primul său roman, considerat evenimentul editorial al anului. În anul 1972 „În văpaia lunii", volum de nuvele. În anul 1972 „Cronici de carnaval", volum de publicistică.
În anul 1977 „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", roman. În anul 1977 „Cronici afurisite", volum de memorialistică reunind tabletele semnate în rubricile de sport din Ziarul „Scînteia Tineretului" şi revista „Luceafărul".
În anul 1977 i se joacă piesa „Scoica de lemn" la Teatrul Nottara din Bucureşti. În anul 1979 „Cartea cu prieteni". În anul 1981 „Insomnii de mătase". În anul 1985 „A doua carte cu prieteni". În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote" la Teatrul Majestic şi „Olelie" la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În anul 1987 „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj", volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătăţii", roman.
În anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp". În anul 1994 „Dincolo de nisipuri", nuvele, la Editura Porto-Franco, Galaţi.
În 2001 „Amantul marii doamne Dracula", roman. În 2004, „Asfinţit de Europă, răsărit de Asie", roman. Tot în 2004 îi apare volumul „Jurnal cu faţa ascunsă", publicistică.

• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul „Cantonul părăsit"
• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Acei nebuni ai marilor oraşe"
• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa „Echipa de zgomote"
• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe"
• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".
• În decembrie 1993 este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti
• În noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române
• În data de 21 decembrie 2001 devine membru titular al Academiei Române.

WEB
POVESTEA FRUMOŞILOR NEBUNI AI MARILOR ORAŞE
Şi a zis acel nebun frumos asupra căruia am deschis ochii, la lumina stelelor: "Când vine aşa, din turbăciunile mării, câte un vânt ca acesta carele a fost, apoi numai ciobanul are putere să steie in izbelişte cu oile lui".
Acest nebun frumos se numea Sadoveanu şi venea şi venea din lumea lui Eminescu şi Creangă. Am întâlnit pe urmă mulţi prieteni şi mulţi ucenici de-ai lui (cap de coloană Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, soldaţi ai geniului românesc toţi ceilalţi colegi ai mei).
Mai târziu, când m-am îndrăgostit de o fată care mi-a împrumutat poemele lui Victor Hugo şi „Faust" de Goethe, am început să-i respir cu dragoste parfumul de tei de pe Strada Domnească şi să îngân plin de farmec versurile poetului simbolist D. Iacobescu, pierit la vreo 20 de ani:
Apusul cască roze mari de sânge,
Prin parc ţâşnesc izvoare de parfum,
Ascult cum plâng fântânile şi cum
Pe nervii mei arcuşul serii plânge.

MINI-INTERVIU

Sunteţi îndrăgostit de ciulinii Bărăganului, de Dunăre, de vinul bun? Cum arătaţi acest fapt? Lucraţi la o carte anume? Când sperăm să o vedem la tipar?
De ciulinii Bărăganului era îndrăgostit până la pierderea minţii Panait Istrati şi, mai târziu, regizorul francez Louis Daquin, care a turnat filmul cu acelaşi nume după Panait Istrati. Eu m-am îndrăgostit de Comorovca şi de nuvela Codin, şi asta datorită dnei. Jasmine Colpi, soţia celebrului regizor Henri Colpi, câştigător al marelui premiu de la Cannes cu filmul "Puis une longue absence". Colpi şi cu Jasmine au stat la Brăila o vară întreagă, iar eu îi purtam pe cele mai pitoreşti străzi ale oraşului. Era prin anii 50 ai secolului trecut şi Brăila avea un singur hotel ca lumea care se numea Pescăruş, multe vinuri bune şi ieftine şi oameni beţi de poezie. Lucrez la romanul "Cheia de la poarta verde", care ar putea fi considerat urmarea romanului "Asfinţit de Europă, răsărit de Asie". Dacă sănătatea îmi va îngădui, îl voi isprăvi şi publica anul acesta.
Cât de brăilean vă simţiţi, maestre?
Până-n ultima fibră. Şi-mi permit să vă spun că n-am avut niciodată casă în Brăila şi că am intrat în oraş beat de fericirea de a-l vedea şi de-a-i sorbi miresmele. Eram copil şi am străbătut cocoţat pe sacii de grâu pe care ai mei îi duceau la vânzare în oborul Brăilei, peste 50 de km, fără să închid un ochi. De-atunci au rămas înscrise în mine frumuseţea de neîntrecut a drumului pe ceair, clipocitul stelelor spre Moldova şi vuietul ireal al Dunării, care parcă venea pe sub pământ ca să-mi inunde pentru totdeauna fiinţa cu cel mai scump vis. Am stat în toate hotelurile frumoase ale Brăilei, dar niciodată nu mă voi mai simţi atât de minunat ca-n hanul fraţilor Şoroagă, în care am dormit cu bunicul şi cu tatăl meu. Ce lume fantastică trăia acolo! Acea lume nu va reveni în veci pentru că am pierdut, cu vârsta, cheiţa care întoarce ceasul de la brâul zânei. S-au răsturnat timpurile, ţăranii s-au dus să culeagă căpşune în Spania cea plină de castele iluzorii, bălţile Brăilei au fugit în cer, iar Fata Morgana a părăsit gorganele câmpiei ca să danseze într-un port pustiu.
Cum e acum relaţia cu autorităţile din Brăila? Care mai este situaţia cu imobilul din Gradiştea, casa părintească?
Totdeauna am avut relaţii bune cu autorităţile din Brăila. La casa părintească de la Gradiştea încep acum reparaţiile. Păcat că nu mai e nimeni dintre ai mei să-i calce pragul.
Regretaţi ceva ce aţi făcut în viaţă? Dar ceva ce nu aţi făcut?
E prea târziu să am regrete şi într-un caz, şi-n altul.
Un mesaj pentru tinerii scriitori, artişti, vă rugăm!
Nimeni nu primeşte sfaturi sau le uită în clipa următoare. Tuturor multă sănătate şi noroc.