Doi săteni au făcut prăpăd într-o pădure. Poliţiştii i-au prins când încărcau într-o căruţă copacii tăiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Doi bărbaţi, în vârstă de 31 de ani, sunt cercetaţi pentru furt de material lemnos după ce au tăiat mai mulţi copaci dintr-o solă situată în extavilanul comunei Râmnicelu.

Joi, 13 februarie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Râmnicelu, împreună cu un reprezentant al  Ocolului Silvic Ianca, au efectuat o serie de verificări pentru depistarea persoanelor care sustrag material lemons.

”Cu această ocazie, la ora 13,30, i-au depistat în flagrant pe doi bărbaţi, în vârstă de 31 de ani, ambii din satul Constantineşti, comuna Râmnicelu, care ar fi sustras,  cu ajutorul unui atelaj hipo 14 arbori, din esenţa salcâm. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că aceştia ar fi fost tăiaţi dintr-o solă situată în extavilanul comunei Râmnicelu”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Întreaga cantitate de material lemnos, respectiv 1,5 metri cubi, a fost confiscată şi înapoiată proprietarului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele celor doi bărbaţi pentru furt de material lemnos.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite