Două maşini s-au ciocnit frontal după ce un şofer a  scăpat autovehiculul de sub control şi a pătruns pe contrasens

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 34 de ani este cercetat penal după ce a pierdut controlul direcţiei şi a intrat cu maşina pe care o conducea pe contrasens, unde a lovit frontal un alt autovehicul care circula regulamentar.

Luni, 7 octombrie, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din comuna Tufeşti, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 212, dinspre localitatea Tichileşti către Gropeni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal o altă maşină, condusă regulamentar de un consătean, în vârstă de 51 de ani, din sensul opus de mers.

”În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului de 51 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul şoferului vinovat de producerea accidendului rezultând că avea 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului de 34 de ani pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite