Escrocheria de 600.000 de lei din bani europeni orchestrată de doi români: cursuri fictive de tragere cu armament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie au descoperit că doi oamenii de afaceri din Brăila au falsificat actele depuse la Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU cu scopul de a obţine sute de mii de lei din fonduri europene, punând pe picioare cursuri fictive de tragere cu armament în poligon.

Tribunalul Brăila i-a condamnat, pe 11 octombrie, pe doi oameni de afaceri din Brăila, Muşat Cornel şi Manea Radu, la 6 ani, respectiv 4 ani de închisoare cu executare pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele cerute potrivit legii, pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, în formă continuată. Hotărârea instanţei nu este definitivă.

Cei doi oameni de afaceri au întocmit acte false din care reieşea că ar fi organizat cursuri de tragere cu armament în poligon şi cursuri de antrenament fizic (specifice activităţii de agent de pază). Prejudiciul constatat de procurori se ridică la aproape 600.000 de lei.

Procurorii anticorupţie au stabilit că, în luna septembrie 2010, Muşat Cornel, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, beneficiară a proiectului „Acordă-ţi o şansă!”, a depus, în două rânduri, la Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU mai multe documente ce conţineau aspecte necorespunzătoare realităţii, pe baza cărora a fost admisă cererea de finanţare în etapa verificării administrative şi a eligibilităţii şi, implicit, obţinerea unei finanţări nerambursabile în valoare de 596.097 lei.

Ulterior, în perioada martie 2011- octombrie 2012, Muşat Cornel, în calitate de lector-pregătire practică şi fizică-în cadrul proiectului amintit, beneficiind şi de ajutorul lui Manea Radu, a întocmit mai multe documente justificative (condici de prezenţă, rapoarte de activitate) care atestau în fals prezenţa la cursuri a unor persoane, dar şi efectuarea în totalitate sau parţială a unor cursuri specifice – educaţie fizică, tragere cu armamentul din dotare.

Aceste documente au fost folosite ulterior în susţinerea cererilor de rambursare a fondurilor, în valoare totală de 596.097 lei. Judecătorii au pus acum sechestru pe mai multe bunuri ale celor doi oameni de afaceri în vederea recuperării prejudiciului.

De amintit este că procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Ilie Marian, a treia persoană implicată în mafia cursurilor fictive cu bani europeni, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite