Făcea ”opturi” pe şosea de beat ce era. Poliţiştii l-au oprit înainte de a provoca un accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 44 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice, după ce oamenii legii l-au surprins având o traiectorie sinuoasă pe şosea cu maşina pe care o conducea.

Pe 9 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au oprit în trafic, pentru control, pe raza localităţii Plopu, un autoturism care avea o traiectorie sinuoasă. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din oraşul Ianca.

”Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea o îmbibaţie alcoolică de 1,31mg/l în aerul expirat, şi a fost condus la spital, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite