"Familia are un rol primordial în educarea copiilor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul comunei le-a vorbit copiilor despre tradiţiile strămoşeşti
Preotul comunei le-a vorbit copiilor despre tradiţiile strămoşeşti

Deschiderea anului şcolar la Şcoala cu clasele I-VIII Surdila Găiseanca: doi studenţi, foşti elevi ai şcolii, au fost prezentaţi drept model pentru micuţii care au păşit pragul şcolii.

Bobocii şcolii din Găiseanca au participat, luni, alături de colegii mai mari şi de cadrele didactice, la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2011-2012.

Au fost prezenţi primarul localităţii, Petre Cazacu, viceprimarul, un reprezentant al postului local de poliţie şi doi foşti elevi ai şcolii, acum studenţi la Drept, respectiv Teologie - modele de succes pentru elevii de acum.

Bobocii de la Găiseanca

Preotul comunei, Mihăiţă Cocârlea, a oficiat, în deschiderea festivităţii, o slujbă religioasă, la sfârşitul căreia a menţionat rolul deosebit de important al familiei în educarea tinerei generaţii, în spiritul valorilor tradiţionale ale neamului.

Prelatul i-a felicitat pe trei elevi ai şcolii, Ana Maria Bratosin, clasa a VII-a B, Marius Gabriel Sterian, clasa a VIII-a şi Grosu Bianca, clasa a III-a, trimişi în vacanţă la Durău, într-o tabără de creaţie din cadrul proiectului "Alege şcoala" ce a avut ca principal obiectiv prevenirea abandonului şcolar în familiile cu risc. Elevii respectivi au câştigat premii importante la concursurile organizate acolo pe teme religioase, literare şi artistice.

Mândria şcolii

Primarul localităţii, Petre Cazacu, a menţionat eforturile făcute de instituţia pe care o conduce pentru a le asigura elevilor şi cadrelor didactice condiţiile necesare desfăşurării activităţii.

Totodată, primarul a avertizat în legătură cu pericolele frecventării de către unii elevi a clubului internet de pe raza comunei, într-un ambient neadecvat vârstei lor.

Reprezentantul postului de poliţie a reliefat insuficienta implicare a unor părinţi în supravegherea celor mici, care circulă pe biciclete, pe drumurile publice intens circulate.

Totodată, poliţistul a avertizat în legătuiră cu anturajele nepotrivite din comună, unde sunt racolaţi şi elevi.

Cei doi studenţi invitaţi, foşti elevi ai şcolii, au adresat mulţumiri cadrelor didactice care le-au îndrumat paşii pe calea studiului. Totodată, i-au îndemnat pe elevi să aleagă cartea, în locul tentaţiilor periculoase ale vieţii modern.

Directorul unităţii şcolare, prof. Mihalcea Onela, a declarat: "Cadrele didactice, în colaborare cu reprezentanţii primăriei au depus eforturi susţinute pentru ca în şcoală programul să se desfăşoare într-un singur schimb, pentru eficientizarea activităţii, creşterea randamentului şcolar şi reducerea costurilor. Am solicitat părinţilor o mai mare implicare în viaţa şcolii. Doresc tuturor sănătate şi un an şcolar rodnic!".

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite