Fermierii care dau foc la mirişti ar putea rămâne fără subvenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultorii care folosesc metoda arderii miriştilor pentru a scăpa de resturile vegetale de pe câmp riscă să fie penalizaţi la plata subvenţiilor. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) anunţă că celor depistaţi arzând mirişi li se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi directe şi ale ajutoarelor naţionale tranzitorii.

APIA are un protocol cu Pompierii şi Garda de Mediu şi împreună urmăresc dacă fermierii respectă bunele condiţii agricole şi de mediu, în special referitoare la arderea miriştilor. Astfel, cei care dau foc resturilor vegetale pe câmp riscă mai multe amenzi şi sancţiuni din partea celor trei instituţii semnatare ale protocolului.

"APIA informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Precizăm că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi resturilor vegetale, precum şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente", se precizează într-un comunicat al agenţiei.

Cititi si

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite