Fostul premier Mihai Tudose, despre Liviu Dragnea: „Nici dacă plângi nu e fericit, pentru că nu plângi din cauza lui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia lui Mihai Tudose, până de curând preşedinte al filialei judeţene PSD Brăila, a fost făcută pe postul public de televiziune, în cadrul emisiunii „România 9”. În prezent, Tudose este deputat din partea formaţiunii politice conduse de Victor Ponta.

Fostul premier Mihai Tudose, până de curând lider al PSD Brăila (între timp a devenit membru al Pro România), a făcut o serie de afirmaţii dure la adresa lui Liviu Dragnea, pe care l-a caracterizat ca fiind obsedat de control.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „România 9” din 19 februarie, de la TVR 1, în cadrul unui dialog mai amplu cu moderatorul, în care au fost discutate mai multe aspecte ale guvernării sub mandatului lui Mihai Tudose.

„Discuţiile cu Dragnea erau chiar dure. Nu am ajuns să ne înjurăm de mamă, dar totuşi… Am îndurat multe lucruri cu Dragnea până când nu am mai suportat… Dom’le, omul ăsta, dacă te vede fericit, i se face rău! Înţelegeţi chestia asta? Dacă te vede fericit, îl ia ficatul. Nici dacă plângi nu e fericit, pentru că nu plângi din cauza lui. Vorbesc serios…”, a spus Mihai Tudose.

Chestionat fiind de către moderator cum de i-a venit revelaţia mai devreme şi nu a înţeles atâţia ani la rând ce fel de om este Liviu Dragnea, fostul premier a afirmat că liderul PSD şi-a ascuns cu abilitate adevăratul caracter dar că, în cele din urmă, şi-a dat arama pe faţă.

„Tatăl unui prieten de-al meu, om în vârstă, ne-a zis: Liviu Dragnea nu s-a schimbat, e acelaşi. Nu a mai putut să se mai prefacă, sau acum v-aţi prins voi. A făcut ca tipii ăia care îşi sug burta ca să arate… N-a mai putut, a trebuit să respire”, a spus Mihai Tudose.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite