FOTO Cei mai eficienţi patroni brăileni şi-au acordat o seară relaxantă la Balul Oamenilor de Afaceri , un eveniment organizat în premieră la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai performante firme din Brăila au fost premiate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură  FOTO Florentin Coman
Cele mai performante firme din Brăila au fost premiate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură  FOTO Florentin Coman

În organizarea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, Topul Firmelor a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie. Spre deosebire de ediţiile precedente, de data aceasta participanţii care au avut de primit diplome şi trofee de excelenţă au fost invitaţi să participe şi la Balul Oamenilor de Afaceri.

Topul firmelor a fost întocmit de specialiştii CCIA după criteriile de performanţă îndeplinite de-a lungul anului precedent. Au obţinut poziţii fruntaşe, în general, agenţii economici de tradiţie, care au rezultate bune în mod constant.

Firme precum şantierul naval "Vard" Brăila SA sau "Agricost" (arendaşul Insulei Mari a Brăilei n.n.) şi-au dovedit din nou întâietatea în domeniile lor de activitate. Cum era de aşteptat, "Concivia" SA şi "Tancrad" SRL, firme care au câştigat o mulţime de contracte cu bani publici, s-au clasat pe primul loc în domeniilor construcţiilor rezidenţiale, respectiv construcţiilor de drumuri.

Ca surpriză, se poate poate cosemna prezenţa doar pe locul III a firmei "Braiconf", la categoria "Întreprinderi Mari - fabricarea articolelor de îmbrăcăminte". La această categorie, pe locul I s-a situat firma "Rojin Textile" SRL, iar locul II a fost ocupat de "Enter 2" SA

Evenimentul a fost găzduit de sala de festivităţi Regal Events&Ballroom, din incinta fostului Club „Progresul”. La Balul Oamenilor de Afaceri, participarea a fost atât de numeroasă, încât spaţiul respectiv, foarte generos de altfel, s-a dovedit aproape neîncăpător.

Din programul artistic pregătit de organizatori au făcut parte un mic spectacol umoristic susţinut de caricaturistul Costel Pătrăşcanu şi un scurt recital al muzicianului Nicolae Voiculeţ, un maestru al naiului. O reprezentaţie de dansuri tradiţionale greceşti, susţinută de trei dansatori din rândul comunităţii elene din Brăila, precum şi melodiile populare româneşti cântate de formaţia „DeLaFUN” au completat această seară agreabilă a oamenilor de afaceri brăileni.

Citiţi şi

FOTO VIDEO Afaceriştii pe profit din Vrancea, răsplătiţi cu diplome de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite