UPDATE Grav accident rutier în judeţul Brăila. Un copil de patru luni şi un bărbat au murit în urma impactului dintre o maşină şi un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Mai multe echipaje de la Ambulanţă şi SMURD au intervenit joi, 6 iunie, pentru descarcerarea şi acordarea de îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs pe DJ 203, între localităţile brăilene Ulmu şi Vultureni.

UPDATE

Potrivit IPJ Brăpila, autoturismul a lovit un TIR în partea lateral stânga, după care a ajuns în şanţul din partea opusă sensului de mers, unde s-a răsturnat.

În urma accidentului, au murit un bărbat de 38 de ani aflat în autoturism şi o fetiţă de 4 luni, aceasta fiind copilul şoferului. Au fost rănite alte trei persoane: şoferul autoturismului, soţia acestuia şi cea de-a doua fiică a lor, de 5 ani. 

Şoferul autoturismului care a provocat accidentul nu are permis de conducere şi s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, conform IPJ Brăila.

Ştirea iniţială

Un accident extrem de grav a avut loc joi, 6 iunie, pe drumul judeţean 203, între localităţile brăilene Ulmu şi Vultureni.

Din primele informaţii, un autoturism şi un autocamion s-au acroşat, impactul fiind devastator. Două persoane, un copil de câteva luni şi un bărbat de 38 de ani, au murit, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i resuscita.

”Adultul a fost declarat decedat după ce a fost resuscitat de către personalul medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, fără rezultat”, a declarat colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila şi două echipaje SMURD. Alte trei persoane au fost rănite în accident, acestea fiind transportate cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Brăila.

Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru a lămuri circumstanţele exacte în care s-a produs evenimentul rutier. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite