Hoţ în serie prins de poliţişti. A furat tot ce i-a căzut în mână, de la laptopuri până la găini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 21 de ani a fost arestat preventiv după ce anchetatorii au stabilit că acesta este autorul mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, prejudiciul depăşind 30.000 de lei.

Luni, 30 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna brăileană Viziru, bănuit de comiterea a cinci infracţiuni de furt calificat şi două infracţiuni de violare de domiciliu.

”În perioada august 2019 - martie 2020, acesta ar fi pătruns prin efracţie şi fără drept în incinta mai multor societăţi comerciale şi locuinţe, de unde ar sustras mai multe bunuri, printre care şi două laptop-uri, mai multe cartoane cu ţigări şi păsări domestice, cauzând un prejudiciu în valoare de totală de peste 30.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat partial”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii l-au reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat Judecătoriei Brăila, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei i-au identificat pe 3 tineri, cu vârstele de 18 şi 19 ani, toţi din comuna Jirlău, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

”În noaptea de 29 spre 30 martie, cei trei tineri ar fi pătruns fără drept, prin escaladarea unui gard, în locuinţa unui consătean, în vârstă de 68 de ani, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, precum: două polizoare electrice, o bormaşină electrică, o drujbă, un generator de curent electric, un atomizor şi 68 de elemenţi din profil metalic”, a precizat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de poliţişti şi predat păgubitului. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele său pentru furt calificat.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite