Imagini impresionante cu o colonie de pelicani în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Parcul Natural Balta mică a Brăilei/Facebook
sursa: Parcul Natural Balta mică a Brăilei/Facebook

Sute de pelicani s-au întors în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Păsările au fost surprinse de rangerii parcului, într-o colonie, pe lacul Popa, o zonă unde se poate ajunge doar cu barca.

„Veste bună pentru iubitorii de birdwatching şi natură!Pelicanii s-au întors în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, fiind surprinşi de rangerii parcului, într-un stol mare, pe lacul Popa. Pelicanii sunt păsări migratoare, de talie mare, care sosesc în ţara noastră în aprilie sau mai şi migrează spre ţările calde în septembrie sau octombri”, anunţă reprezentanţii Romsilva, pe Facebook.

Foarte buni zburători şi înotători, pelicanii au un cioc lung, cu o pungă de culoarea galbenă cu nunaţe portocalii, care se poate dilata. Se hrănesc în special cu peşte, prinzând peştii cu ciocurile lor mari.

În zonă se poate ajunge doar cu barca. Romsilva - Parcul Natural Balta Mică a Brăilei pune la dispoziţia turiştilor ambarcaţiuni şi rangeri care să îi ducă în cele mai frumoase locuri.

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, unul din cele 22 de parcuri naţionale şi naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, are o suprafaţă de peste 17.500 de hectare şi este situat în zona Dunării, în sud-estul României.

În parc se regăsesc 52 de lacuri, 19 habitate, un număr de 207 specii de păsări.

Vă recomandăm şi:

Cum a fost salvat un pui de ciuf de pădure, aflat în pericol pe marginea unei şosele din Brăila

Gâştele cu gât roşu monitorizate de ornitologi s-au cuibărit în Kalmykia, singura republică budistă a Europei

 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite