FOTO Mândria industriei chimice comuniste lasă loc unui uriaş parc fotovoltaic capitalist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce a fost, în perioada comunistă, una dintre cele mai mari fabrici de celuloză şi hârtie din România lasă locul unui uriaş parc fotovoltaic, construit pe 100 de hectare, cu capacitatea de a produce 50 megawaţi de energie electrică. În prezent, fostul combinat chimic, care cândva oferea locuri de muncă pentru mii de brăileni, se află în plin proces de demolare.

Fosta fabrică de celuloză şi hârtie „Celhart Donaris” şi-a întrerupt activitatea de câţiva ani, iar multe dintre halale sale au fost devalizate de hoţii de fier vechi. Cele care încă mai sunt în picioare urmează să fie dărâmate pentru a face loc panourilor solare. Doar câteva obiective ale fostului combinat chimic ar putea scăpa de furia demolării. Un astfel de obiectiv este staţia de epurare care neutraliza substanţele chimice din apa folosită la procesul de producţie. Uriaşele bazine de beton din componenţa acestei staţii ar putea fi vândute unor investitori interesaţi.

Potrivit unui anunţ publicat în presa locală brăileană, pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor "Celhart Donaris", convocată la data de 23 aprilie a.c., figurează "aprobarea casării şi demolării unor mijloace fixe cu grad avansat de uzură". În aceeaşi zi, va avea loc o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor, care are ca prim punct pe ordinea de zi modificarea obiectului principal de activitate al societăţii "Celhart Donaris" în "Producţie de energie electrică".

De altfel, conducerea firmei a solicitat încă de anul trecut acord de mediu, de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila, pentru realizarea unui parc fotovoltaic, pe o suprafaţă de 100 de hectare, cu o capacitate de producţie proiectată pentru 50 megawatti. Adrian Mateiu, directorul "Celhart Donaris", ne-a confirmat intenţia acţionariatului de a face o astfel de investiţie. "Într-adevăr, urmărim realizarea unui parc fotovoltaic, pe o suprafaţă de 100 de hectare, din cele 173 ha pe care le deţine societatea noastră. Din cauza conjuncturii economice, activitatea de producţie celuloză şi hârtie nu mai este rentabilă. În schimb, sud-estul României este zona cea mai expusă la soare, deci producţia de energie electrică prin panouri fotovoltaice este cât se poate de viabilă", ne-a declarat directorul Mateiu.

"Celhart Donaris" s-a privatizat în anul 2003, când pachetul majoritar de acţiuni a fost achiziţionat de firma "Ecopack" SA Ghimbav, în spatele căreia se află cunoscutul om de afaceri Vladimir Cohn. În momentul privatizării, societatea avea 1.500 de angajaţi, în prezent mai are doar 5! De altfel, în perioada 2009 - 2013, activitatea a fost oprită temporar, pentru ca în noiembrie 2013 să fie oprită definitiv. În ultimii ani, firma n-a mai primit nicio comandă de producţie, activitatea sa limitându-se la vânzarea hârtiei aflate pe stoc.

Construcţia Combinatului Chimic de la Chiscani a început în 1956, iar în 1959 s-a dat în funcţiune prima fabrică, de carton duplex-triplex. A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale (CFA), denumit ulterior "Dunacor". În anii '70 - '80, cele două entităţi s-au unit, dând naştere celei mai mari capacităţi de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România. Ziaristul veteran Constantin Ionescu, care a relatat numeroase ştiri despre industria brăileană, în anii '70 - '80, îşi aminteşte că la Brăila a funcţionat Centrala Industriei de Celuloză şi Hârtie din România. "Combinatul dădea de lucru la mii de oameni. Era un furnicar acolo, când secţiile funcţionau la capacitate maximă. În anii '70 - '80 se investea continuu în noi şi noi capacităţi de producţie. Miliarde de lei s-au investit aici. Combinatul dispunea de cantină şi microcantine, unitate de pompieri, şcoală profesională, blocuri de locuinţe şi cămine, club, formaţii/echipe cultural-artistice şi sportive, stadion, autobuze şi nave de agrement", îşi aminteşte jurnalistul.

  Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite