O fată de 16 ani din Brăila a dispărut a doua oară în două săptămâni. Este căutată la nivel naţional şi internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Politia Romana
sursa: Politia Romana

Poliţiştii sunt în alertă după ce Magda Ştefania Cristocea, o fată de 16 ani din Brăila, a dispărut de trei zile. Ea a mai plecat de acasă, la începutul lunii aprilie. Minora este căutată la nivel naţional şi internaţional.

„Pe 17 aprilie, o femeie din municipiul Brăila, a sesizat dispariţia fiicei sale, Cristocea Magda Ştefania, în vârstă de 16 de ani, care, în cursul aceleiaşi zile a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit”, a informat Poliţia Brăila. 

 Semnalmente: înălţime 165 cm, cu greutatea de aproximativ 55 kg, constituţie atletică, păr şaten închis, lung până la umeri, ochii căprui, dantură completă, fără semne particulare.

 Îmbrăcăminte şi încălţăminte: geacă roz, pantalon de trening de culoare verde, încălţată cu o pereche de pantofi sport tip adidas negru cu talpa albă.

Potrivit IPJ Brăila, în acest caz a fost solicitată căutarea la nivel naţional şi internaţional. Minora a mai dispărut de acasă pe 4 aprilie.

„Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care aceasta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie”,  a transmis IPJ Brăila.

Vă recomandăm şi: 

Copilă de 14 ani, dispărută de mai bine de 24 de ore. Semnalmentele, date publicităţii de Poliţie

O fată de 17 ani, găsită moartă într-o clădire abandonată din Ploieşti. Adolescenta se pare că a fost ucisă de iubitul secret

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite