Brăila

articolul anterior articolul urmator

O şoferiţă beată s-a răsturnat cu maşina în şanţ. Acum este cercetată penal pentru că s-a autoaccidentat

2
12 Feb 2019 21:53:03
Autor: Valentin Trufasu
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

O tânără de 22 de ani este anchetată pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce a pierdut controlul volanului, pe fondul consumului de alcool, şi s-a răsturnat cu autoturismul în afara carosabilului.

Pe 9 februarie, o tânără în vârstă de 22 de ani, din oraşul Făurei, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 203, pe raza localităţii de domiciliu,  într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

”În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a tinerei, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Totodată, şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,49 mg/l, fiindu-i recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Şoferiţa băută s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Carmen Florea
12.02.2019, 22:17:14

Comentariu considerat abuziv.

Dream Pervertor
13.02.2019, 08:20:41

....tanara, euforica! Cu cine a baut, ala nu a avut grija de ea si a trimis-o la drum! Rusine!