Poliţiştii brăileni cu merite deosebite au fost avansaţi în grad înainte de termen, în cadrul unei festivităţi prilejuite de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii de poliţie şi ofiţerii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila care s-au remarcat prin rezultate deosebite au fost avansaţi în grad înainte de termen, cu ocazia şedinţei festive dedicate Zilei Naţionale a României.

În total, 78 de agenţi de poliţie şi 13 ofiţeri au fost avansaţi în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim. Tot cu ocazia Zilei Naţionale au fost oferite diplome poliţiştilor care au obţinut locuri fruntaşe în concursurile sportive de înot, fotbal, judo si tenis de câmp, organizate la nivel naţional de Ministerul Afacerilor Interne.

"Pe tot parcursul anului 2014, toţi poliţiştii brăileni care au participat la campionatele naţionale şi internaţionale organizate de M.A.I. au ocupat locuri onorabile în competiţie cu zeci de participanţi din ţară şi chiar din străinătate", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

La Campionatul de Înot al MAI desfăşurat la Piteşti, locul I a fost ocupat de subinspectori de poliţie Belciugan Angelo (locul I la proba 100 metri liber şi locul al II-lea la ştafetă cu echipa IGPR).

La Campionatul UNIFIGHT al MAI de la Bacău, agent şef principal Costea Jan s-a clasat pe locul al II-lea la + 100 kg LIGHT şi locul al III-lea la + 100 kg Full. La Campionatul de Înot al MAI Piteşti, Vasile Emanuela a ocupat locul al II-lea la 50 m liber. Rezultate deosebite au mai avut şi agent şef Vizireanu Iulian, la Campionatul de Înot al M.A.I., desfăşurat la Piteşti, agent şef Olicenco Alin, Campionatul de Judo de la Drobeta Turnu Severin, agent şef Simion Marian, la Campionatul de Înot al M.A.I., Piteşti şi echipa de fotbal a IPJ Brăila.

Citiţi şi

78 de poliţişti au fost promovaţi. Ziua Naţională, sărbătorită cu avansări în grad

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite